Tot căscând ochii după poze cu pisici pe Facebook, ați dat, probabil, zilele astea, și peste o poză, distribuită în neștire de către toți iubitorii de literatură care au picat bacul la română, poză reprezentându-l, zice-se, pe George Bacovia bătrân. O domnișoară de la Antene a atașat, la poză, un text foaaarte sensibil, iar poza s-a viralizat mai ceva ca virusul Zika la brazilieni. Mi s-au umplut ochii de lacrimi citind postarea și, după ce am văzut, la finalul ei, că fotografia o să fie vândută la licitație în România, de la un preț de pornire de 75 de euro, mi-am zis: ”nu se poate, trebuie să cumpăr poza asta. Decât să o ia vreun agramat ca Becali, care și-a făcut gimnaziala pe câmp, sau un anagramat ca Vanghelie, care crede că, dacă Bacovia a scris ”Plumb”, sigur mai are și alte fiare vechi de vânzare, mai bine o cumpăr eu. Deștept sunt, citit sunt, olecuță de ”Lacustră” știu, e musai să cumpăr poza cu Bacovia și să mi-o pun în baie, să mă inspire dimineața”.
Dar pe urmă, după ce mi-am șters ochișorii de lacrimi, am stat și am privit mai atent. ”Frate, dar Bacovia era poet urban, ăsta ura lumea satului, nu suporta țărănoaia, de ce apare în poză ca un țăran din Moromeții, ba încă și desculț pe deasupra? Am înțeles, bătrân, bătrân, sărac, sărac, persecutat de comuniști, persecutat, dar chiar așa, să-i fi luat comuniștii și pantofii? Demonul îndoielii mi s-a înfipt în suflet mai ceva ca o gumă pe care am găsit-o într-un bancomat mai alaltăieri, când am vrut să scot niște bani de pe card. Și, spre deosebire de fătuca de la Antene, care a înghițit informația pe nemestecate, că așa a învățat ea de la facultatea de Jurnalism că se face, eu m-am apucat să cotrobăi pe Internet, după poză. Greu n-a fost: am regăsit-o pe un site franțuzesc de licitații, doar că, stupoare: ai dreaqului francezi ni-l furaseră și pe Bacovia! Fiindcă la ei bătrânelul desculț nu era Bacovia, era un țăran basc din regiunea Pirinei, iar poza nu costa 75 de euro, costa ”dăcât” 14 euro! Băi, nenorociți francezii ăștia, mi-am zis, cum nu ne respectă ei deloc valorile! Adică cum, frate, la noi Bacovia să coste 75 de euro și la ei numai 14? Proști or fi domnii de la casele de licitație românești dacă nu s-or apuca să vândă poze originale cu Moliere, Corneille și Francois Villon numai cu un euro bucata, doar așa, să crape pipota în ei de franțuji de ciudă!
Lăsând gluma deoparte, trebuie să spunem însă că e groasă. Când am văzut pe Internet câte comentarii lăcrămoase a stârnit poza, câte mii de români au pus botul la vrăjeala fotoșopată, m-am luat cu mâinile de cap. Și nu, nu cred că e vinovat cel care a șters scrisul original de pe fotografie și a pus peste ea semnătura olografă a lui Bacovia, ca să dea un aer de autenticitate pozei. Omul e chiar talentat, mi-ar plăcea să-l văd la Cațavencu făcând trucaje cu politicieni, sunt sigur că ar fi grozav. Nu e vinovată nici prestigioasa casă de licitații. Ea poate să vândă orice, poate să-ți dea și un selfie făcut de Ștefan cel Mare cu Vlad Țepeș când erau mici sau o poză de la petrecerea de majorat a lui Decebal, ținută la McDonald’s – ul din Sucidava. Dacă tu ești găgăuță și cumperi, e fix problema ta.
Vinovați sunt părinții și dascălii miilor de guguștiuci care au dat pe spate la vederea unei poze cu Bacovia care nu era, de fapt, Bacovia, care nu s-au întrebat măcar o dată ”mă, dar o fi adevărat?”, ci au înghițit informația pe nemestecate, de la duduia gurnalistă până la ultimul pulifrici cu 4 la română. Dacă părinții și dascălii le-ar fi deschis măcar cartea de română loazelor habernaute, să vadă toți cum arăta în realitate Bacovia, ce scria Bacovia, cum se purta Bacovia, care era un om ursuz, dar foarte pedant, n-ar fi umblat desculț în public nici să-l pici cu ceară, atunci prima loază care deschidea pagina de Facebook și vedea postarea demnă de ”Filantropica” a fătucii de la Antene, ar fi scris: ”Antenisto, vezi, fată, că ăsta nu e Bacovia, cum nu sunt eu popă!”. Iar povestea se încheia în secunda doi. Însă, din păcate, așa ceva nu s-a întâmplat. Și ne mai mirăm că românii votează cum votează, când pe ei îi păcălești cu o poză trucată? Singura parte bună, în toată povestea, e că nu s-a dat Bacovia la bac anul ăsta: s-ar fi apucat loazele să scrie că i-au dat Unfriend pe Facebook, fiindcă în poza de profil arăta nașpa rău.