AcasăActualitateBOR: ”E adevărat că banii de saltele pneumatice au...

BOR: ”E adevărat că banii de saltele pneumatice au ajuns la noi, dar facem lobby ca sufletul sinucigașei să intre în Rai”

Sinuciderea unei femei din București, după zeci de ore petrecute pe terasa blocului pe care se urcase, a stârnit un imens val de emoție și de indignare în rândul opiniei publice. Cel mai criticat este celebrul doctor Calafat, aflat deja la a treilea eșec important din cariera de secretar de stat, însă și guvernul, în ansamblu, a primit critici, pentru că nu a alocat suficienți bani salvării persoanelor, în asemenea situații. În replică, reprezentanții guvernului se apără, spunând că au existat mereu alte priorități, mult mai importante, ca de pildă alocarea de fonduri generoase cultelor religioase.

”Pentru că noi, la PSD, avem un adevărat cult al morților, ceea ce s-a văzut, sper, și la alegeri, nu ne gândim doar la trupul muritor, ci și la sufletul nemuritor. Da, se mai întâmplă să mai moară câte un român și să nu mișcăm un deget pentru el, în schimb am finanțat construirea atâtor biserici încât putem da asigurări că, după moarte, absolut toți românii vor intra în Rai”, au precizat surse guvernamentale.

Un reprezentant al BOR a precizat că ar fi absurd ca doctorul Arafat să fie găsit vinovat, când el a făcut atâtea lucruri bune: ”În ultimii ani, a fost unul dintre cei mai buni furnizori ai noștri. Ne-a trimis morții din Apuseni, pe-ăia de la Marea Neagră, cred că o să încheiem un parteneriat: el nu face nimic ca să-i salveze, noi îi îngropăm și ne umplem de bani cu parastase. Cât privește incidentul de ieri, cu acea femeie care s-a aruncat de pe bloc, recunoaștem: e adevărat că nu sunt bani de saltele pneumatice pentru că ni i-a dat nouă guvernul, să construim biserici, dar vă asigurăm că la ora asta reprezentanții BOR fac un lobby intens pentru ca sufletul bietei femei să fie primit în Rai”.

La rândul său, un ministru a declarat, sub acoperirea anonimatului: ”Prin măsurile prin care le-am luat în ultimii ani, cu creșteri de taxe, impozite, accize, cred că noi, miniștrii din guvernul Ponta, am pus ștreangul de gât multor români, mai ales ălora din IMM-uri. Constat însă că secretarul de stat Arafat a început și el să-și intre în mână și să ne facă deja concurență: mai întâi accidentul din Apuseni, pe urmă ăla de pe Siutghiol, acum ăsta cu femeia care s-a aruncat de pe bloc. Are deja la activ atâția morți încât îl bănuim că vrea să ajungă ministru”.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare