AcasăActualitateCa să nu intre în sevraj, Oprescu a primit...

Ca să nu intre în sevraj, Oprescu a primit toată noaptea bancnote de 10 euro sub pernă!

Proaspăt arestat pentru 30 de zile, Sorin Oprescu are deja mari probleme în arest. Prima noapte petrecută la “Beciul Domnesc” a fost un coşmar, şi pentru el, şi pentru gardieni, care n-au închis un ochi. “Ştiam că e o fire nocturnă şi operează doar noaptea, atât pacienţii, cât şi oamenii de afaceri, dar nu-mi imaginam că o să fie aşa de greu. A urlat la noi, ne-a făcut albie de porci, să-i dăm perna, că el nu poate să doarmă fără perna lui. Cu chiu, cu vai, i-am făcut rost de o pernă mai bună şi i-am pus-o pe pat, dar tot n-a fost mulţumit. A zis că de ce nu sunt bani sub pernă, că el aşa e obişnuit, să doarmă cu tencălăul de bancnote sub pernă. Dar de unde să-i dăm noi, că suntem gardieni săraci, atâta purcoiul de bani, ce, noi lucrăm la vamă? Am făcut chetă prin tot arestul, au dat şi hoţii, şi violatorii, şi jefuitorii, şi spărgătorii de case, cât a avut fiecare, să-l potolim pe nebun, că făcea ca toate alea, ziceai că-i turbat. Ca să stea liniştit, am intrat cu el în celulă şi la fiecare zece minute îi mai băgam o bancnotă de 10 euro sub pernă. Până la urmă, am reuşit să-l adorm, pe la cinci dimineaţa”, ne-a mărturisit, cu ochii umflaţi de somn, un gardian de la “Beciul Domnesc”, în această dimineaţă.

Un psihiatru cu care am stat de vorbă nu s-a declarat surprins de afirmaţiile gardianului: “În asemenea situaţii de dependenţă e perfect normal comportamentul lui Oprescu. Aşa cum sunt alţii dependenţi de alcool, droguri, ţigări sau Măruţă şi Capatos, şi el era dependent de şpagă. Din fericire, gardianul a ştiut cum să procedeze, dar a avut şi inspiraţia de a nu-i da prea mulţi bani deodată. Pentru că, în cazul în care i-ar fi dat, să spunem, o mie de euro deodată, primarul risca să ia o supradoză şi crăpa pe loc. Gardianul merită felicitat, a avut ideea genială de a-i da şpaga în doze mici, ca să-i mai atenueze sevrajul. Dacă n-ar fi procedat aşa, probabil că până dimineaţă domnul Sorin Oprescu era mort”.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare