Chiar dacă unii consideră că pentru Gigi Becali puşcăria e ca un blestem sau ca o malarie care-l tot apucă o dată la câţiva ani, pentru viitorime ea reprezintă o binecuvântare. Doar astfel, marele om va fi constrâns să-şi pună pe hârtie gândirea remarcabilă, care va fascina, fără îndoială, şi generaţiile următoare. Filosoful practician are, teoretic, în faţă, cel puţin doi ani de bulău. Dacă însă geniul lui creator se va manifesta din plin, probabil că Becali va ieşi după nici un an, cu o bibliotecă de cărţi în spate.
Şi, din câte se pare, el are deja planuri în privinţa asta. Fiind un geniu polivalent, Gigi va scrie nu doar eseuri filosofice, precum „Cum să întorci obrazul duşmanului dintr-un singur pumn” sau „Apel către hahalere”, ci şi lucrări tematice – „Transhumanţa cu gipanul, o tradiţie milenară”, „Oaia, cel mai bun prieten al omului singur”, „Reţete de vară cu brânză de capră” – ori cărţi de memorialistică: „La curve cu naşu’ Hagi”, „La cazino cu călugării de la Athos” şi „La şpriţ cu Satana – cu subtitlul „Amintiri de la Golden Blitz”.
Mai mult decât atât, Becali i-ar fi mărturisit deja unui coleg de celulă că intenţionează să scrie un roman-fluviu inspirat de fapte din viaţa lui: „E vorba de un machidon de treabă pe care prind boală nişte bagabonţi şi-i înscenează un proces. Machidonul e băgat la ocnă, mă-nţelegi, de bagabonţi, da’ el îi ţine minte şi jură să se răzbune. Şi nu mai trăieşte decât pentru asta! Acolo în ocnă, ori că doarme, ori că mănâncă zeama de arpacaş, ori că ţine strâns săpunul la duşuri, ori că dă cu târnăcopul în piatră, repetă întruna: „Băse – Felix – Ponta! Băse – Felix – Ponta!”
Până la urmă se preface mort şi când îl bagă gardienii la sac şi-l aruncă în Dâmboviţa, el taie sacul cu o foarfecă de tuns lâna, şi scapă, bă-băiatule! Pe urmă găseşte valiza pe care o îngropase în pădure la Pipera, să nu-l prindă zdrenţele de procurori şi începe să trăiască iar ca un boier: merge la meciuri, behăie la televizor, se suie pe scaune, dansează pe mese, mă-nţelegi, face aroganţe la toţi! Dar tot timpul nu încetează să-şi repete: „Băse – Felix – Ponta! Băse – Felix – Ponta!”.
Şi-i fxxx în gură pe toţi, pe partea economică, în ce fel: lui Băsescu îi bagă poloniu de la ruşi în pahar şi moare ăla otrăvit. Numărul 1! Lui Felix îi dă gumă de mestecat antiflatulenţă, ăla-şi muşcă limba, din greşeală, şi moare tot otrăvit, cu propriul venin. Numărul 2! Lui Ponta îi taie cablul de frână şi intră ăla în pom. Numărul 3, pac-pac! le-a terminat pe jigodii! Pe urmă, machidonul se arată la lume cine este eeel, în direct, la vreo cinci posturi teve odată, şi câştigă cu Steaua Liga Campionilor, interzisă ciorilor!
Faptul că Becali ar putea scrie tomuri întregi în puşcărie l-a entuziasmat, se pare, până şi pe Andrei Pleşu. Renumitul filosof ar fi recunoscut, într-o discuţie cu amicii de pahar de vorbă, că este un fan nemărturisit al „Războinicului luminii”, iar condamnarea lui Becali este mană cerească pentru toţi iubitorii de înţelepciune.
„Dragilor, închipuiţi-vă ce bine i-ar fi prins lui Socrate câţiva ani de puşcărie: ar fi avut timp suficient să ne scrie personal ceea ce gândea cu adevărat şi nu să ne lase în seama unui histrion exaltat ca Platon. La fel, cu Becali: universul concentraţionar va fi pentru el un catharsis sine qua non, care-l va determina să-şi aştearnă pe hârtie întregul sistem filosofic, în care spaţiul mioritic ocupă, evident, un loc esenţial prin velocitatea lui metafizică intrinsecă.
Se poate aşadar spune că destinul, karma, Marele Creator, Absolutul, spuneţi-i cum vreţi, şi-a învăţat lecţia Socrate şi nu a vrut s-o mai repete. Păi numai imaginaţi-vă cum ar fi arătat filosofia exhaustivă, plenară şi metempsihotică a lui Gigi Becali în varianta unor învăţăcei retrograzi, mundani şi paizani ca Meme Stoica sau Nilă, garsonul de garsonieră al Cruduţei!”
Exclusiv online
