Că mijlocul locomotoriu cu care venea vacanța din Franța când eram mici nu mai merge e clar de ani buni. De când au început, de fapt, să se topească primele vestigii ale epocii de plânsă amintire, transformându-se în imprimeuri pentru tinerii guevariști. Cam tot de-atunci, viermișoru nostru metalic și drag a devenit, din păcate, nu numai un convoi de lături și cerșetori, ci și un serviciu nesimțit de scump pentru cât de prost e.
Ba, de fapt, așa cum îi stă bine unei țări din lumea a treia, calea noastră ferată a căpătat toate însușirile locului în care s-a născut. E necivilizată, cu alte cuvinte, decrepită, rămasă mult în urmă și – automat – extrem de lentă și de ineficientă. În timpul în care ajungi cu avionul la New York, aici nu ești nici măcar la Timișoara. Sau, ca să păstrăm mijlocu’ de transport, dacă să zicem că dintr-un motiv de neînțeles ai treabă la Zalău, timpul în care ai ajunge acolo cu bunăvoința CFR ar fi egal cu cel în care un tren chinezesc ar da ocol țării aceleia uriașe și viitoare stăpână a lumii.
Chiar și în ciuda acestor neajunsuri gigantice însă, până și serviciul român de comedie ferată poate fi uneori prins fără bilet. Așa s-a întâmplat recent, când un controlor mare și rău, dar fără mustață, pe nume FMI, l-a întrebat de sănătate. CFR-u a zis că, normal, n-are nevoie de bilet, că, extrapolând situația, e ca și cum l-ai întreba pe Dumnezeu dacă și-a plătit chiria în ceruri. FMI-u însă nu știa de glumă și i-a explicat, elegant, că tocmai a bifat un miliard de euro datorii la stat și că măcar de jenă ar putea să-și ia un bilet. Sau, dacă nu, să și-l ia pe ăla de pensie.
Moment în care, brusc, în vagon s-a mai urcat un personaj, dar destul de janghinos și de nefast. Își spunea Godfather, dar toată lumea știa că e, de fapt, statul degeaba român. Ia lasă-l, bă, în pace pe CFR, a zis el, că-i șterg io datoriile cu guma asta pe care-o am în buzunar. Ești sigur? l-a întrebat FMI. De ce vrei să-l salvezi? De banii pe care-i dai pe perfuzii, mai bine faci metrou pân la mare. Dar n-a mai apucat să audă răspunsul, pentru că statul român de plată a tuturor insolvenților l-a luat și l-a aruncat pe geam ca pe un Bubico de pripas.
Odată ajuns pe terasament, FMI s-a ridicat și s-a șters de praf. După care a plecat și nu s-a mai uitat înapoi. Iar asta pentru că a înțeles, a câta oară, că acest naș al căilor ferate române este un mister indescifrabil, un David Copperfield al oricărui deficit bugetar, o gaură neagră a vistieriei Uniunii Europene care nu va putea fi estimată niciodată, de niciun super-computer din lume.
Și, desigur, un hoț ordinar care taman ce l-a eliberat pe Mihai Necolaiciuc, sinistrul țepar al regiei – cică autonome – de căi ferate și al călătorilor români.
