AcasăActualitateCiorbea ardelenească se face cu fainoşag de Dâmboviţa

Ciorbea ardelenească se face cu fainoşag de Dâmboviţa

Traian Băsescu i-a solicitat Avocatului Poporului, dl. Victor Po…scuzaţi, Ciorbea…o analiză asupra posibilităţii de a sesiza Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a OUG privind Legea Educaţiei. Răspunsul dlui Ciorbea a informat că magistratul poporan cu acelaşi nume este într-o "fază avansată de examinare". Tot domnia sa a revenit cu lămuriri ulterioare:

"Noi, ardelenii, suntem calculaţi şi meticuloşi, trecem mai greu de la o fază la alta. Uitaţi-vă câţi ani mi-au trebuit mie să traversez de la Seniorul Coposu la Juniorul Ponta! Îi reamintesc Preşedintelui că eu nu am făcut niciodată lucrurile în grabă; când eram Prim-Ministru, şedinţele de guvern treceau lejer de 12 ore, timp în care reuşeam, uneori, să scoatem chiar şi o hotărâre. Am observat, ca toată lumea, că dl. Preşedinte e un om aşa, mai impetuos, obişnuit să se cam pripească în reacţii.

Ştiu de la Senior că tocmai graba regăţeană i-a prilejuit lui Maniu mari îndoieli în privinţa Unirii. Chiar dacă activez de atât timp în politica bucureşteană, eu mi-am păstrat calmul ardelenesc. Mă mai vedeaţi voi enervându-mă şi răstindu-mă la comuniştii vopsiţi din toate partidele, exceptând PNŢCD – aripa mea, dar asta a fost numai înainte de a primi funcţia actuală. Acum sunt din nou liniştit şi voi studia propunerile lui Băsescu până în noiembrie, după care îi voi prezenta concluziile mele. La vorbitor!"

Deşi nimeni nu poate preciza unde se uită dl. Avocat când vorbeşte, noi ne-am dat seama că privirea îi e concentrată pe Senior. De undeva, de Sus, Domnul Coposu a văzut toate lucrurile făcute gospodăreşte de Ciorbea şi a hotărât că sunt bune.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare