Bătrânul staroste, Satanul întruchipat care este sforarul PSD-ului nu se dezminte nici anul acesta. De fapt, că nu se dezminte e mult spus: pur și simplu, taman în aceste zile a uitat să-și ia kilogramele zilnice de lecitină pentru împrospătarea memoriei încărcate de victime. Din acest motiv, el a greșit strigătul de luptă cu care aniversa carnajul din 13-15 iunie ’90, strigând, în schimb, încolonarea în diverse aule de facultăți bucureștene, ba chiar și în cea a ICR.
Lucru de mirare însă, în docenții respectivi nu s-a trezit neapărat mânia ofensatoare, ci mai degrabă lumina de lămpaș a unui țel în viață. E adevărat, nu în toți, dar aceia care au marșat la urletul sinistrului conducător au și mărșăluit după aceea, cadențat, peste cei care cred că statul de drept poate fi altfel decât strâmb, iar viitorul, altceva decât trecut. Astfel, pentru toți aceia care au memoria la fel de scurtă ca a domniei sale nesfinte, în Piața Universității s-a plantat multă sămânță de război, care a înflorit aproape imediat în niște superbe plante carnivore. Felul preferat de mâncare: oamenii de nebine care trâmbițează, ridică vocea sau cârtesc la adresa guvernării feudale care ne așteaptă.
Nu mai este nevoie s-o spunem că în felul acesta s-a demonstrat, încă o dată, specificul poporului român, caracteristic prin înapoiere. Ba chiar și câțiva savanți de renume mondial au confirmat că ceea ce se întâmplă astăzi e asemenea unei călătorii înapoi în timp pentru a ne fute viitorul încă o dată. Cât despre inculpatul Ion Iliescu, el se bucură în continuare de aceeași libertate ca a oricărui alt cetățean al acestei țări mândre și libere: aceea de a posta inepții pe Facebook, de a vedea meciurile la televizor și, nu în ultimul rând, de a vota schimbarea.
Ce, nu-i adevărat?
