Declarația unei alese a PNL, potrivit căreia din amărâtul de salariu de parlamentar nu-i ajung banii nici să meargă la coafor, a stârnit un val de indignare în rândul opiniei publice. Și totuși, deși aparent au salarii foarte mari în raport cu câte biluțe scot pe zi din nas, parlamentarii nu o duc chiar așa de bine și spun că au o mulțime de frustrări, din punct de vedere financiar, pentru că nu-și permit, adesea, nici cele mai mici plăceri la un așa salariu.
Astfel, un deputat care a dorit să-i fie păstrat anonimatul, ni s-a plâns că situația lui financiară e extrem de gravă. Salariul nu-i ajunge de la o lună de alta și, pentru a putea supraviețui, și-a mai luat o slujbă, undeva în centrul Bucureștiului, iar soția lui, deși are doi copii mici de crescut, a fost nevoită să plece din țară, pentru a munci, cu ziua, în străinătate.
”Ne mai ajută tata socru, când poate, dar acum nu prea mai poate, săracul, din cauza unui nefericit incident de vânătoare, petrecut cu câțiva ani în urmă”, a precizat deputatul. În ciuda faptului că are numeroase diplome de master, licențe, doctorate și orice alt act care se poate copia la xerox, alesul spune că îi este foarte greu să-și găsească de muncă: ”Eu aș vrea să muncesc, dar când văd că în România nu muncește nimeni, dar toți se descurcă, procedez la fel. De trei ani sunt în funcția asta, nu fac nimic, dar nici nu o duc strălucit.
Nu-mi permit nicio plăcere, nu tu o o cursă de mașini, nu tu o partidă de baschet… Noroc cu un prieten, că-mi mai face, uneori, cinste cu o șampanie de 5.000 de coco sticla, în Dubai, dar în rest salariul de parlamentar e prea mic și vă rog să mă credeți că nu-mi permit nicio plăcere din el. Nu zic să-mi întrețin vreo amantă permanentă, pentru că eu sunt familist convins, dar din salariul de parlamentar nu-mi ajung banii nici să dau o mxxe alegătorilor mei!”, a precizat deputatul, care ne-a solicitat, categoric, să-i blurăm și fotografia, pentru a nu-i periclita imaginea.