Un mare gânditor lansa, cândva, un paradox bizar: că frica îi face pe oameni curajoși. Ar putea părea absurd, dar e suficient să privim la ce se întâmplă acum în România, ca să ne dăm seama că avea dreptate. Căci în țara noastră există acum un grup de oameni paralizați de spaima că vor ajunge să înfunde pușcăriile pentru cât au furat, și care, ca să scape de pedeapsă, au devenit atât de curajoși încât nu le mai e frică de nimic. Nu se tem de reacțiile ostile ale magistraților, sindicatelor din penitenciare, ale presei, ambasadorilor străni, nici măcar nu se sinchisesc de opoziția propriilor aliați, partidele social-democrate din UE sau a reprezentanților noii puteri de la Washington. Nu se tem nici de reacția străzii, care se anunță violentă și nici de faptul că, acum 27 de ani, un tiran care avea mult mai multă putere decât ei a sfârșit ca un câine, la un zid de garnizoană.
De zile bune, acești șobolani roșii, care au început să simtă, prin lemnul corăbiei, hula care se apropie, chițăie a pagubă. Ei știu că, dacă nu dau, cumva, grațierea și amnistia, nu-i prinde Paștele în libertate. Și de asta se grăbesc atât, de-asta i-a cuprins, subit, mila și grija față de pârnăiași, de-aia au început să viziteze penitenciarele, să vadă condițiile mizere de acolo și să se oripileze, să spună „așa nu se mai poate” și să-i libereze pe toți hoții, borfașii, violatorii și criminalii, nu pentru că ar fi nevinovați, ci pentru că sunt prea înghesuiți. Prin școli, să vadă cum învață 35 de copii într-o sală de douăzeci de metri pătrați nu s-ar duce rozătoarele astea lacome, prin spitale, să se îngrozească de cum mor oamenii cu zile, din pricina mizeriei și a lipsurilor, n-ar călca. Pentru ei, pușcăriașii sunt tot ce contează, de oamenii cinstiți din țara asta nici că le pasă.
Și n-ar fi fost ticăloșia lor deplină, dacă n-o însoțea și-un maldăr de ipocrizie. Precum Ponta care, revenit de la boceala lui Mandela, zicea că „e treaba Parlamentului, eu știu ce-au votat ei acolo?”, acum și Dragnea, venit direct de la ceremonia pupatului labei lui Trump ridică din umeri: ”Și eu m-am uitat cu foarte multă curiozitate, n-am înțeles foarte mult, exact ce vor să facă, aștept și eu să văd totuși o linie clară.” Carevasăzică, un fel de „nici căcat n-am mâncat, nici gura nu-mi miroase”. Nici n-ai fi zis că documentul ordonanței a fost scris din biroul lui. Vez, făi, Dragneo, că s-a învârtit roata, au ajuns secretarele să te facă pe la spate!
Ceea ce vor acești șobolani e o clipă. O singură clipă. Clipa în care grațierea și amnistia vor fi publicate în Monitorul Oficial. O clipă e suficientă pentru ca legea lor strâmbă să-și facă efectul. Ce va fi pe urmă, nu-i interesează. Să piară lumea, dar să se facă nedreptate, par a spune ei, crezând că ne vor păcăli iar. Pentru că Dragnea și ciracii lui pușcăriabili știu prea bine că o asemenea măsură va scoate lumea în stradă, dar consideră că au și soluția ca să calmeze spiritele. O să-i sacrifice pe Iordache, pe Grindeanu, pe ceilalți slugoi, care au adoptat legile astea de care el, neprihănitul, nici n-avea habar, și o să se instaleze el premier, fiindcă grațierea și amnistia o să-i dea acest drept. Soluția, crede el, e win-win: scapă și de belelele cu legea, scapă și de slugoii din guvern, în care oricum n-avea prea multă încredere.
În aceste condiții, nu doar cei care nu l-au votat pe Dragnea ar trebui să se revolte. Chiar cei care l-au votat au nu doar dreptul, ci și datoria să se revolte. Pentru că Dragnea încalcă, zilele astea, grosolan contractul social dintre conducător și mase. Dragnea n-a promis în campanie că o să scoată infractorii din închisori, fiindcă dacă ar fi promis nu știu câți l-ar mai fi votat. El a mințit cu bună știință lumea și pentru asta trebuie să plece – el și nu sclavii pe care i-a montat la butoane. La restaurant, dacă tu comanzi friptură și chelnerul îți aduce o zeamă chioară, nu-i torni castronul în cap? Dar ca o masă obtuză de manevră, spălată pe creier seară de seară de o haită de pupincuriști care zic că fac presă, să se revolte, e puțin probabil. O vor face, cu siguranță, ceilalți români. Cei care speră că se poate trăi și altfel în țara asta, cei care poate nu au fost la vot în decembrie și acum regretă, văzând ce monstru au creat prin delăsarea lor. Și, dacă nici ei nu vor ieși în stradă, dacă nici ei nu se vor răzvrăti, înseamnă că suntem, într-adevăr, un popor vegetal, că mămăliga românească nu mai explodează, fiindcă-i prea plină de E-uri, înseamnă că ne merităm soarta de nord-coreeni ai Europei, iar peste patru ani, când or mai fi alegeri – dacă vor mai fi! – nu ulei, nu zahăr, nu făină trebuie să împartă PSD-ul, ci o mână de buruieni și de lăcuste prăjite.
