Zoro, Spider-man, Batman și mulți alți mascați celebrii vor să protesteze în fața Primăriei Municipiului București, după ce administrația publică locală a decis să pună măști la dispoziția tuturor cetățenilor care folosesc mijloacele de transport în comun de suprafață.
Celebrele personaje mascate spun că acțiunea administrației conduse de primarul general, Gabriela Firea, le poate cauza pierderea identității.
Bucureștiul ar ajunge să aibă cel mai mare procent de mascați pe metrul pătrat, din lume, iar cei menționați mai sus se tem să nu-și piardă locurile de muncă.
Marele interpret și compozitor de manele Dani Mocanu este, la rândul său, îngrijorat de numărul mare de mascați care vor circula pe străzile Capitalei și, deja, și-a anunțat apropiații (“fratzii”, cum sunt cunoscuți) că va părăsi România, transmițându-le un mesaj, după o arie celebră: “Uite, mamă, vin mascații… cu autobuzul!”.
Societatea de Transport București (STB), instituție subordonată Primăriei Capitalei, vrea să pună la dispoziția călătorilor măști sanitare.
Societatea de transport local ar putea lua în considerare să pună la dispoziția călătorilor și măști de gaze, pentru a contracara atacurile chimice ale celor recunoscuți ca “boschetarii”.
De asemenea un manual de “Cum să vorbești incorect limba română” i-ar putea ajuta pe călători să înțeleagă mai bine ce vorbesc controlorii STB.
Cursuri gratuite de cascadori ar fi extrem de utile cetățenilor care merg cu mijloacele de transport conduse de “piloții” fostei RATB.
STB va pune la dispoziţia călătorilor măşti sanitare, a anunţat, luni, directorul general al STB, Andrei Creci, în cadrul comandamentului de urgenţă convocat la sediul Primăriei în contextul cazurilor de gripă înregistrate în Capitală.
"Ca element de noutate, anul acesta, STB intenţionează să achiziţioneze şi să distribuie către toţi călătorii care vor dori acest lucru măşti sanitare, pentru ca să fie prevenită şi mai mult apariţia unor focare de infecţie, mai ales în mijloacele de transport în comun", a precizat el.