Suntem pur și simplu tâmpiți (nu vă scandalizați, termenul e folosit de critici literari cu ștaif) dacă mai credem că lumea, așa cum o știm, mai are șanse de supraviețuire. Eu văd o altă organizare pe hartă și sunt convins că ne va fi mult mai bine: comunități ermetice cu un număr limitat de persoane. Lagăre, dacă mi se permite termenul, în care să trăim în funcție de rasă, ideologie, religie, nivel de cultură, orientare sexuală, etc. Văd mapamondul plin de țarcuri cu blonzi, comuniști, țigani, poeți, homosexuali, curve de centură, piei-roșii, evrei, talibani, creștini, liberali, vegetarieni, unioniști, hipsteri, feministe, maneliști, autiști, sataniști, geto-daci, jurnaliști, politicieni, fumători, preoți, analfabeți, pletoși, extremiști, atei, consumatori de iarbă, ecologiști și triburi de tot felul. Fiecare grup în orășelul lui, înconjurat de ziduri înalte și groase, cu șanțuri de apă și tunuri din loc în loc. Nu vor mai exista conflicte și ne vom săruta pe gură, fericiți, în pace, la colț de stradă. Imaginați-vă perfecțiunea acestei lumi: fără diferențe de opinie, fără certuri și priviri suspecte, o lume ideală în care academicianul va face sex cu academiciana, iar cocalarul va mânca semințe doar cu cocalara de vis-a-vis. Politicienii vor dezbate între ei, vegetarienii se vor îndopa cu tofu fără să deranjeze pe nimeni, în timp homosexualii se vor dezmăța în liniște, neperturbând decența unei lumi sensibile. Pare totul steril, nu-i așa? Cam fad, lipsit de culoare. Cum adică, fără interacțiune? Ba da, putem socializa doar noaptea după ora 22.00. Legal, asumat. Sărim peste zidurile cetăților și ne distrăm: mergem în raiduri și omorâm negri, punem mitralierele pe homosexuali și le împrăștiem creierii pe pereți, îi căutăm pe credincioși și le violăm nevestele și fiicele. Doar pe cele minore, să ne înțelegem, după care aruncăm preoții de la ultimul etaj. Măcelul e distracție și are întotdeauna morală: ducă-se naibii rasele astea inutile, trebuie să exterminăm tot ce nu are snagă, să dispară diferențele și să moară în chinuri cei care nu sunt ca noi. Eu aș ucide cretinii și nu aș avea remușcari absurde. Aș face-o cu sânge rece, trăgând cu pistolul până când se înroșește țeava. M-aș urca cu buldozerul peste sutele de mii de proști care nu văd că dumnezeii joacă șah și fac pariuri obscene pe spinarea lor. Le-aș pune ștreangul de gât celor care nu observă schizofrenicul din mine, idiotul care scrie din plăcere și care le-ar introduce bucuros un pamflet în fund.
Editorial apărut în Academia Caţavencu, nr. 5 (1204) – 4-17 aprilie 2016
