AcasăActualitateElevii din liceele vrâncene, duşi cu japca la „Festivalul...

Elevii din liceele vrâncene, duşi cu japca la „Festivalul Bahus”

Ca să fie siguri că baronul Oprişan nu va duce lipsă de aplaudaci când o tăia, cu mânuţa aia a lui dibace şi exersată, panglica „Festivalului Bahus”, tartorii din învăţământul vrâncean au trimis o circulară la toate liceele din judeţ, solicitând trimiterea a cel puţin 100 de elevi la festivitatea de inaugurare. Scrofuloşi la datorie, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar au dat şi telefoane de confirmare, cerându-le, probabil, directorilor de licee să se jure pe roşul din steagul USL şi din butoaiele pântecoase ale regiunii viticole Vrancea că liceenii vor fi prezenţi la paranghelie. Şi asta pentru că, în accepţia reprezentanţilor locali ai Ministerului Educaţiei, e de înţeles să mai chiulească tinerii la orele de mate şi fizică, dar şi când e vorba de pileală să absenteze? Păi ce viitor mai are Moldova, în special, şi România, în general, dacă tânăra generaţie nici de cultură (cultura viţei-de-vie, evident) nu mai e atrasă?

Probabil că următoarea etapă în formarea omului nou, constructor de nădejde al uselismului în patria noastră, va fi ducerea, tot cu japca, a liceenilor la muncile agricole, dar numai la semănat, udat şi prăşit, întrucât de cules se va ocupa personal Marian Oprişan, el recăpătându-şi, după alegerile locale, abilităţile de vânător-culegător, după o lungă perioadă cât a fost, aşa cum singur se exprima, pielea pxxlii.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare