AcasăActualitateEXCLUSIV! Trasee de vacanță în Capitală

EXCLUSIV! Trasee de vacanță în Capitală

După ultima rectificare bugetară, finanțarea pentru construcția magistralei V a metroului din București a fost redusă astfel, încât, conform celor mai optimiste previziuni, aceasta va fi finalizată undeva la sfârșitul deceniului. După ce au studiat în profunzime problemele de trafic cu care se confruntă cetățenii din cartierul Drumul Taberei, autoritățile, cu competența care le este caracteristică, au găsit cea mai potrivită soluție: amplasarea unor indicatoare cu marcaje speciale în principalele intersecții. Indicatoarele, pe lângă faptul că arată cele mai potrivite trasee de urmat, au și rolul de a induce o atmosferă de optimism și relaxare călătorilor care vor să iasă din cartier. Privind indicatoarele, oamenii se vor simți ca în vacanță, iar după finalizarea unui traseu, oricât de dificil, aceştia se vor destinde la locurile de muncă, având în plus mândria unei performanțe care nu este pentru oricine.

Traseele de ieșire din cartierul Drumul Taberei au fost împărțite în trei circuite principale. În cele ce urmează, vi le prezentăm, pe scurt, pe fiecare dintre ele.

Circuitul Piaţa Unirii

Durata 4-5 ore.

Drum accesibil şi vara, şi iarna, cu porţiuni accidentate, recomandat pentru călătorii rezistenți și dotați cu un echipament adecvat. Aprovizionarea cu apă este, de asemenea, necesară. În porțiunile dificile marcajul lipsește.

Circuitul Piaţa Victoriei

Durata 3-8 ore

Drumul fiind foarte lung și obositor, poate fi parcurs dus-întors într-o singură zi numai în lunile de vară. În lunile mai și septembrie-octombrie, călătorii sunt sfătuiți să facă acest traseu în două etape. Privelişti largi, unul dintre cele mai frumoase trasee.

Circuitul Universitate

Durata 4-6 ore

Parcurgerea traseului de la vest spre est este mai accesibilă. Totuși, străbaterea etapelor impune eforturi susținute, uneori zile întregi. Ușor accesibil în timpul verii, nu se recomandă iarna.

Atenție! Traseul este presărat cu mulţi spălători de parbrize.

În încheiere, locuitorilor din Drumul Taberei le urăm un călduros „Asfalt ușor!”.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare