Vineri, 18 mai, la Palatul Naţional al Copiilor va avea loc , un spectacol de anvergură în care ironia şi improvizaţia vor fi garnisite cu hohote de râs şi reacţii imprevizibile.
Sub înaltul patronaj al prestigioasei publicaţii de satiră şi umor „Academia Caţavencu”, Gala Premiilor Stand-Up Comedy va aduce, în premieră, pe aceeaşi scenă, opt nume importante din stand-upul românesc. Pe durata a mai bine de patru ore de show, publicul va avea parte de reprize de reflectare umoristică oferite de: Teo, Vio, Costel, Micuţu, Radu, Sorin, Badea şi Bordea.
Unde-s doi puterea crește. Așa că am decis să facem un dublu interviu cu unii dintre cei mai cunoscuți comedianți din România. Teo și Costel, la fel de sinceri cum sunt pe scenă.
R.: Cum și când ați început cu stand up-ul?
Costel: Acum 4 ani, la Déko. N-am fost primul, dar am fost constant. Și după ce am început cu stand-up-ul am dat și la Teatru. Că eu făcusem Automatică și Calculatoare.
Teo: Prin 2004, tot la Déko. Din întâmplare am ajuns și eu acolo. Aveau open mic, m-am urcat pe scenă și a plăcut la oameni. Și studii, Marketing. Sunt mai vechi, dar nu m-am plimbat pe la televiziuni să prezint emisiuni. Mi-au propus la Realitatea, am acceptat și nu a ținut, pentru că așa e la Realitatea. Și acum mai au să-mi dea bani. Dar Vîntu are o vorbă: „Abia după ce mă dai în judecată mă gândesc dacă îți dau banii”.
C.: Dar se trăiește bine din stand-up. Atât de bine, încât putem refuza televiziunile. Mai renunți la dorințe și se trăiește.
T.: Trăiești în funcție de cât muncești.
Teo: „Poți să ai glume proaste bine făcute, dar e greu”
R.: Cum era la început cu spectacolele?
T.: Lumea nu prea știa. Adică ne duceam la team buildinguri și se uitau toți ciudat la noi. „Ăsta e îmbrăcat ca noi, vorbește ca noi… nu face nimic special”, pentru că așa era. Nu ne duceam acolo cu o pălărie cu elice pe cap ca să facem cioace. Înainte nu știau, dar acum au înțeles. Nu sunt educați, că nu-mi place termenul, dar au aflat. Oricum, nu există un top al comedianților. Nu există istorie. A început cu Déko, cu Bobonete…
C.: Lumea a început să afle când am apărut noi, cu Bobo, Bordea, mai erau și două fete. Au mai dispărut, au mai apărut și alții. Dar treaba a devenit virală cu clipurile lui Teo. De când cu pula lui Teo din filmulețe. Și înainte nu era stand-up. Doru-Octavian Dumitru și Jean Paler nu puneau pe afișe stand-up. Cum am apărut noi, și-au pus asta pe afișe. E ca atunci când a venit Fornetti în România și unii au zis „pfuai, păi, noi facem patiserie de zeci de ani”. Da, dar nu faci Fornetti.
T.: Oricum, trebuie să se facă diferența. Pentru că unii zic bancuri, dar ăla nu e stand-up.
Costel: „N-am auzit pe nimeni să spună că îi place Bendeac sau Vacanța Mare”
R.: Dacă ar mai exista Toma Caragiu, ar mai prinde la public?
T.: Normal. Pentru că băiatul care îi scria lui Toma Caragiu ar face la fel de bine și pentru azi.
C.: Televiziunile se bucură în cloaca lor, pentru că îl amuză pe ăla la țară și îi subestimează pe restul. Un sondaj de opinie real ar arăta că fiecare e nemulțumit cu ce se dă la televizor. Se duce la ţața Floarea, o întreabă dacă îi place „Trăsniți în NATO” și ea zice că da, pentru că nu știe altfel. Și serialul ăla supraviețuiește.
T.: De ce să nu supraviețuiască? Doar pentru că e prost scris? Păi ce să faci la ora aia la TV? Au băgat și câteva fete în serial, două-trei personaje se hăhăie și ăla e serialul.
R.: Și Bendeac a făcut stand-up și…
T.: Ce? Stand-up? A făcut o seară.
C.: D-aia urăsc marketingul de televiziune. E cel mai jmecher. Faci o dată stand-up, gata ești cu stand-up-ul. A câștigat rapperul ăla „Românii au talent”, gata, „băiatul care a salvat rapul românesc!”. A salvat crapul românesc. Că se chinuiesc unii de mulți ani să facă rap bun.
Costel: „Stand-up-ul la noi încă e în perioada door to door”
R.: Cum se vinde la noi spectacolul de stand-up?
T.: Ca orice în România. Precum vând ăia pe litoral cu goarna: Vino la cel mai tare spectacol, cel mai bun! Nu poți spune „hai la un spectacol OK”. Pe principiul „detergentul ăsta spală”. Nu, nu e bine. Ăsta spală și face și drege. Cuvintele astea nu mai au valoare pentru că te plictisești de căcatul verii.
C.: Amuzant e că pe litoral ne întrebau „vin toți ăștia de pe afiș?”, din experiența cu spectacolele pe litoral.
Teo: „Unii români nu înghit glumele cu pulă. Și nu știu că fuck e tot înjurătură”
R.: Cum reacționează oamenii la unele glume?
T.: Unii, prost. De exemplu, Remus Cernea, pe care îl simpatizam într-un timp, m-a șocat într-o emisiune la TV după ce mi-a spus că sunt lucruri de care nu putem râde. Precum Holocaustul, războaie etc. Și mă enerva că era așa de sigur pe ceva ce fac eu, nu el. Există glume pe care nu le poți spune într-un anumit mediu, dar la bază ele sunt glume. Unele bune, altele proaste.
C.: Poți să te iei de absolut orice. La umor e o regulă: totul e frumos dacă la final nimeni nu e rănit. Umorul are mai multă responsabilitate decât cred unii oameni.
