AcasăActualitateHacker creștin, arestat de Poliție în timp ce descărca...

Hacker creștin, arestat de Poliție în timp ce descărca slujbe bisericești de pe torrente

Un tânăr din județul Vaslui a fost ridicat în cursul acestei dimineți de mascați, din fața calculatorului personal. Polițiștii au confiscat pentru cercetări atât unitatea PC, cât și un hard extern de 2 Tb.

Anchetatorii spun că sunt suficiente date care să ateste faptul că tânărul făcea trafic ilegal cu slujbe bisericești. „E de multă vreme în atenția noastră. Totul a început acum un an și jumătate, când Arhiepiscopia ni s-a plâns că a scăzut la sfert vânzarea de CD-uri imprimate cu slujbe, cântări și alte materiale religioase. Asta nu se putea pune pe seama declinului economic, căci credincioșii, oricât de rupți ar fi în cur, tot găsesc câteva sute de lei pentru Biserică. Dar ceea ce ne-a dat și mai mult de bănuit a fost apariția pe piața neagră a unor înregistrări creștine piratate”, ne-a declarat agentul-șef Toma Popescu, din cadrul Inspectoratului Județean.

Hackerul și-a mărturisit păcatul, adăugând că n-o făcea pentru bani, ci din dragoste pentru pricesne, Legănelul lui Iisus, Axioanele pe mai multe glasuri, Tropare și Stihire. „Nu mă săturam cu ce auzeam în biserică, am căzut în păcatul lăcomiei, voiam mai mult, mereu mai mult. Am descărcat 2 TB, tocmai mă mai pregăteam să cumpăr un alt hard extern”, a mărturisit I.B.

Polițiștii ne-au rugat să nu declarăm identitatea arestatului, sugerându-ne să prescurtăm cu I.B. numele de Ionel Barbu.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare