AcasăActualitateKlaus Johannis, transferat în PNL la recomandarea lui Gigi...

Klaus Johannis, transferat în PNL la recomandarea lui Gigi Becali!

Aseară, pe la ora 19:00, Crin Antonescu s-a trezit buimac din somnul de frumuseţe şi s-a întrebat, în vreme ce îşi admira în oglindă minunaţii ochi spălăciţi: „De ce n-avem şi noi nemţii noştri, dom’le?”. Şi, ca Führer absolut în PNL ce este, Crin a dat imediat o directivă de partid: băgaţi nemţi, că altfel ne omoară tăricenii! Imediat, trepăduşii din preajma lui au făcut pe dracu-n patru şi astăzi la prânz primul neamţ era deja băgat în partid: Klaus Johannis. Ceea ce nu ştiu onorabilii noştri cititori e faptul că, după cum am aflat şi noi pe surse, edilul sibian a fost adus în PNL la recomandarea lui Gigi Becali!

„Da, băi, aşa e! Io i-am zis lui Crin, aseară, că se plângea că n-are un om ca lumea pe teren şi e obligat să joace doar cu mijlocaşi ca Tăriceanu şi Chiliman, care, după ce că sunt putori, mai trântesc şi meciurile! I-am zis „Crine, ia-l pe Johannis, bă-băiatule, că are potenţial! Io-l urmăresc de multă vreme, îmi place că joacă mai retras, aşa, mai libero, şi chiar dacă a ratat mult, mai ales în sezonul 2008-2009, cred că poate face o figură frumoasă anul ăsta! L-aş fi luat io la Steaua, da-l am deja pe Reghecampf şi m-am gândit că e cam mult doi nemţi la o singură echipă! Plus că mă gândesc şi la aspectul financiar: ăsta e primar la Sibiu, deci aduce o mulţime de spectatori pe teren, când joacă FC Săgeata, echipa PNL-ului”, a mai precizat Becali.

Întrebat de un apropiat pe câţi bani l-a adus pe Johannis în partid, fostul liberal Jiji a refuzat să răspundă: „Hai, bă, şi voi acuma! Omul a venit că-i face plăcere să joace la noi, se mai uită la bani? Oricum, dacă a nimerit la PNL, acuma o să se umple de bani şi, cine ştie, poate primeşte şi vreun bonus substanţial, gen Sibiu – capitală regională! În orice caz, am făcut afacere cu el! Pentru că de ce? Cum, bă, de ce, nu ţi-e clar? Îl mai ţin vreo doi ani, până mai creşte, şi pe urmă îl transfer la PSD, la pachet cu Antonescu şi Fenechiu! Îţi dai seama ce echipă de Liga Campionilor fac acolo?”.

exclusiv online

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare