La o primă vedere, puțin discutata inițiativă a guvernului Ponta, care vrea ca, din 2013, în piețe să se găsească doar legume și fructe românești vândute direct de producători, e o idee foarte bună. Gurile rele ar spune că, de fapt, e singura idee a guvernului Ponta. Bănuiesc că toată lumea s-a săturat de legume și fructe clonate cu gust de hârtie igienică parfumată. Să ridice mâna sus cine vrea astfel de produse, apoi s-o ridice și pe cealaltă, ca-n final să și le introducă, delicat, în fund. Singurul avantaj al sistemului din prezent este că găsim în piețe aceleași produse, probabil modificate genetic în laboratoarele piticilor harnici din agricultură, ca în super, mega, hipermarketuri, numai că-s mai ieftine. Cel puțin la mine în cartier așa stau lucrurile. Iar dacă nu stați la mine în cartier, asta e, ghinion. Acum, zău dacă m-ar deranja să plătesc mai mult pe fructe și legume românești crescute în rahat animal și nu cu azotat de amoniu. Și asta nu pentru că sunt coprofil, ci pentru că de-acolo vine gustul legumelor de la țară. Mă rog, așa-mi ziceau bunicii, deci e posibil să fi făcut mișto de mine.
Principala problemă a proiectului e că în fiecare an, din păcate, vine iarna. Iarna nu există producție autohtonă de legume și fructe. Și pentru că dr. Menci insistă ca iarna să mâncăm vitamine, fier și alte metale neprețioase, iar el e un soi de specialist sau ceva de genul ăsta, ne mulțumim și cu alea clonate. Pe care n-o să le mai găsim în piețe, deci va trebui să mergem ca roboțeii la hipermarket, adică să cheltuim bani în plus pe transport, pentru că piața din zonă e închisă, nu? A doua problemă constă în faptul că legumele și fructele alea pot fi, și ele, produse din semințe dubioase, deci cu gust de vată. Nu mă încălzește cu nimic faptul că sunt făcute în România dacă sunt la fel ca alea importate. Și pentru că trăim în România, să vedeți ce mișculații o să se facă cu documentele alea de proveniență. Păi nu ne înțelegem noi cu primarul, ce dreacu’, doar l-am votat și suntem oameni. Astfel, nu m-ar mira ca-n piețe să găsim produse proaspete românești importate de la producător.