„Ceaușescu era urât fizic, nespus de urât. Era scurt și îndesat. Iconografia de propagandă se mișcă între poza de tinerețe a unui băiat fercheș, cu freză ondulată și buze „botoxate” și cea de senectute, o față zbârcită și fardată de păpușă bătrână. Îi plăcea să se vadă multiplicat la nesfârșit prin manuale, prin ziare, în vitrine, pe bulevarde și stadioane – dovada covârșitoare a prostului gust pe care-l avea. Uneori o lua în poză și pe „Leana”, cu batic pe cap.
Mărimile lumii nu s-au sfiit să-l invite în palatele și caleștile lor. N-au făcut decât să se compromită, lăsându-l să creadă, și obligându-ne astfel să credem și noi, că un pantofar cu patru clase – incapabil să-și coordoneze vorbirea cu datul din mâini și care spunea, rostind răspicat cuvintele, „muncipiu Costanța” – era în stare să scindeze „lagărul socialist” și să mijlocească pacea între Israel și lumea arabă.
A făcut răul așa cum numai un primitiv ajuns la putere știe să-l facă. A împânzit țara cu blocuri hidoase, ucigând străvechimea depozitată în cartiere și monumente faimoase. ” – Gabriel Liiceanu
