AcasăActualitateMBA Junior pentru copiii lideri din România

MBA Junior pentru copiii lideri din România

Primul MBA dedicat copiilor s-a lansat in România pe 15 martie 2018. MBA Junior este primul program integrat de educație antreprenorială pentru copii. Scopul programului este acela de a-i ajuta pe cursanți să-și conduca viața către succes, în același mod în care un manager-antreprenor își conduce propria afacere.

"Totul poate fi învățat, inclusiv succesul. Acesta este mobilul care ne-a animat în cei 4 ani cât a durat perioada de cercetare și dezvoltare a programei MBA Junior. Ne propunem să-i ghidăm pe copii pentru a putea să atragă, să genereze și să mențină succesul, indiferent de domeniul în care ei își vor dori să-l obțină." declara Alexei Acsinte, co-fondator MBA Junior.

Managerii și antreprenorii transferă afacerilor pe care le administrează, propriile inabilități și propriile puncte de excelență. Programul MBA Junior îi va ajuta pe copii să-și dezvolte cât mai multe zone de excelență, astfel încât să devină capabili să-și gestioneze responsabil și cu satisfacții propria viață. Ulterior, dacă vor folosi aceasta doar pentru sine sau vor deveni antreprenori care să-i inspire și pe alții, este o chestiune de conjunctură și de alegere personală.

În definitiv, antreprenor este și copilul talentat la muzică ce-și descoperă de mic această pasiune, fructifică toate oportunitățile pe care viața i le oferă, își asumă cu responsabilitate un parcurs cu suișuri și coborâșuri, își gestionează echilibrat resursele interioare și pe cele exterioare și, într-o bună zi, devine un pianist de mare succes.

Pentru a putea asimila și integra concepte și abordări atât de sofisticate, un copil are nevoie de acompaniere de lungă durată. MBA Junior nu este o sumă de ateliere, ci este un program integrat care durează 3 ani scolari. Săptămânal, copiii cu vârsta cuprinsă între 8 și 12 ani, participă în grupe de maximum 12 cursanți, la sesiuni cu durata de 2 ore. Programul MBA Junior îi ajuta pe copii să evolueze pe 3 paliere distincte:

– dezvoltarea culturii economico-financiare

– utilizarea în viața de zi cu zi a instrumentelor din practica managerială

– dobândirea unui set de convingeri și atitudini care să-i conducă spre ceea ce Carol Dweck numește Growth Mindset

Un alt element esențial la un program educațional pentru copii este acela ca el să fie pe placul copiilor și potrivit vârstei lor. Programul MBA Junior fascinează pentru că este modern și perfect adaptat vârstei. Fiecare lecție are o interfață multimedia care îi imersează pe cursanți în scenariul lecției într-o manieră interactivă. Sălile de curs sunt utilate cu echipamente tehnologice moderne, realizându-se un echilibru perfect între interacțiunea umană și cea cu tehnologia.

"Ne-am adunat un grup de lideri cu multă experiență în lucrul cu copiii si în dezvoltarea de programe și softuri educaționale pentru a oferi o educatie complementara moderna. MBA Junior francizează programul la nivel national, prin parteneri educaționali, astfel incât acesta sa ajunga la cât mai mulți copii. La sediul central MBA Junior vom preda doar catorva grupe de copii, pentru ca avem nevoie sa ramanem in contact cu ei, ca sa putem actualiza mereu produsul.” declara Nadia Tataru, co-fondatoare Itsy Bitsy si co-fondatoare MBA Junior.

La MBA Junior copiii nu se joacă de-a afacerile, ci se implică serios în cele mai distractive și inedite scenarii de învățare.

Mai multe informatii: Monica Popescu, tel – 0726 240 494

E-mail – monica.popescu@mbajunior.ro

 

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare