AcasăActualitateN-aveai un motiv să votezi? Acum ai: trimite UDMR...

N-aveai un motiv să votezi? Acum ai: trimite UDMR acasă

Apărută după Loviluția din decembrie sub conducerea unor tovarăși de bine, buni camarazi de luptă cu tovarășul Ion Iliescu, UDMR a fost încă de la început, și mișcare culturală, dar și partid politic. Adică o struțocămilă care voia să fie și cu sufletul în Raiul capitalist și cu anumite organe în fund. Nu în fundul ei, să ne înțelegem, ci în fundul guvernelor post-revoluționare. Pentru că, dacă ați urmărit filmul, cel puțin în ultimii 20 de ani, UDMR a fost mai mereu lipită de guvernare ca marca de scrisoare și Secureanu de șpagă. Vai de partidul care nu voia să o bage la guvernare: imediat liderii Huniunii întorceau armele și se dădeau cu Opoziția, demolând guvernul, ca pentru a ne dovedi că politica e curvă, dar UDMR e și mai curvă.

Astfel, pe principiul clasic strămoșesc ”șantajul și procentajul”, UDMR a intrat în Parlament de fiecare dată, obținând, cu cele câteva procente pricăjite pe care le lua în alegeri, avantaje pe care nici partidele care aveau 20% din voturi n-ar fi reușit să le aibă. Nu le dădeai voie să-și pună inscripție bilingvă pe cușca lui Lăbuș, din care să rezulte că pe patruped îl chema și Labusz-baci? Imediat băgau de-o moțiune și zburai de la guvernare. Nu închideai ochii când vreun kerestoy udemerist mai voia să trimită la Budapesta încă o pădure, că ăia n-au, săracii, așa ceva, dar n-o trimitea întreagă, ci sub formă de dulapuri, mese și șifoniere? Instantaneu UDMR se radicaliza, părăsea cabinetul și declanșa o criză guvernamentală.

Și, dacă la început liderii UDMR tot mai dădeau impresia că ar lupta pentru minoritatea pe care o reprezintă, de două decenii și mai bine ei nu se mai chinuiesc să păstreze aparențele, ci luptă pe față doar pentru interesul personal. Cetățenii maghiari au continuat să-i voteze vreo două-trei mandate, cum îi votează și toți băbălanii pe corupții din PSD, din inerție, prostie și ignoranță. Dar vezi că ungurii nu-s proști, și-au dat și ei seama până la urmă că Huniunea nu mai are nicio treabă cu minoritatea maghiară, ci cu minoritatea și mai minoritară a fameliilor reunite ale politicienilor din ea. Așa că, dacă vă uitați în scripte, observați că în 1990 UDMR a luat un milion de voturi, dar în 2012 n-a mai luat decât 380.000 de voturi. Carevasăzică, două treimi din cetățenii maghiari au priceput că pică de fraieri și au stat acasă.

Dar vedeți că nici UDMR-ului și nici guvernului putinist de la Budapesta nu le convine să rămână pe dinafară după alegerile din 11 decembrie, când la București se va împărți pomana porcului și tare ar vrea și ei măcar o ciosvârtă, că li s-a-nțepenit de tot carnea de sub șa. Și atunci ce face guvernul putinist? Păi, de pildă, îl pune ieri pe un nene care întâmplător e și vicepremier în cabinetul Viktor Orban, să spună că ”UDMR ar fi trebuit să dea cu pumnul în masa românilor”. Adică, vezi Doamne, liderii Huniunii n-au fost destul de tupeiști până acum, trebuia să ceară și mai mult, să fie mai ai dracu, așa, mai bățoși. Probabil că vicepremierul ungar i-a luat drept model pe descreierații ăia care voiau să dea cu bomba artizanală în români și pe lângă care, e adevărat, udemeriștii par mișcarea hippy. Ceea ce vrea, de fapt, individul prin asemenea declarații belicoase e să aducă la vot nucleul dur al alegătorilor maghiari din România, care s-a săturat de lăcomia liderilor UDMR și nu prea s-a mai prezentat la urne. Nu știu în ce măsură o să reușească asta, dar de un lucru sunt sigur: că de vorbele lui va profita nu atât UDMR, cât PSD și partidul lui de buzunar, PRU. Căci, ori de câte ori se trezește vreun moș Teacă din ăsta arpadian să urle la români, mai sar niște voturi spre Dragnea și Diaconu. Mare minune dacă UDMR, PSD și PRU n-or fi pe mână: primii se fac că zic nasoale de români, cei din urmă fac pe urmă scandal și încep să urle patriotard, chemând lumea la vot, că ne fură ungurienii Ardealul.

Cei care își iubesc cu adevărat țara, fără a simți însă nevoia să se bată cu cărămida în piept pentru asta, le-ar putea face o surpriză și udemereilor, și pesedeilor. Adică să vină la vot și, dacă alte partide le provoacă silă, să pună ștampila pe orice uniune a minorităților. Nu contează care anume: germanii, tătarii, turcii, armenii, lipovenii, ucrainenii, reptilienii sau balaurienii. Ideea este să fie cât mai multe voturi la socoteala finală. Căci, dacă la o prezență de 50% la urne, UDMR intră în Parlament chiar și cu 380.000 de voturi, la o prezență de peste 60%, șantajiștii ăia mitocani, care, de două decenii, se culcă mintenaș cu ăla de le pune mai mult pe noptieră, devin istorie. Nu vă faceți griji, n-o să rămână minoritatea maghiară fără reprezentanți în Parlament. O să aibă și ea, cum are oricare altă minoritate. Doar că o să fie oameni mai curați și nu toți bandiții care au furat cot la cot cu PSD, PNL, PDL. De-aia zic, vino la vot, dacă vrei să trăiești într-o țară mai curată, să respiri un aer mai curat, neîmbâcsit de corupție. Dacă teleormanizarea României încă n-o putem împiedica, fiindcă mama proștilor e mereu gravidă, iar tatăl lor stă tot prin crâșme, așteptând alocația, măcar să oprim anul ăsta udemerizarea ei.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare