L-am văzut aseară, la dezbatere. Mi-am dat seama că tipul nu e deloc vreun special, vreo lumină a societății civile. E doar un tip care vrea să fie cineva. Un oportunist. Am mai cunoscut oameni ca Nicușor Dan. Se agață toată viața de un proiect irealizabil, sau care nu li se potrivește, și fac pe toată lumea responsabilă de eșecul lor.
Așa se explică și prea numeroasele fracturi logice pentru un matematician. Dacă ești un tip logic, analitic, nu ceri voturile unui partid pe care-l consideri corupt. Nu jignești în stânga și-n dreapta doar pentru că trecutul tău e diferit de al celorlalți. Nu te iei de o actriță, care a făcut milioane de oameni să zâmbească, doar pentru că e pesedistă. Vrei să faci diferența? Vino cu niște idei mișto, cu un proiect cool. Înjurături văd la tv de 25 de ani. Ce-o să urmeze, coane? O să-l ataci pe Fuego?
Și încă ceva. Absolut înfiorător bodylanguage-ul lui Nicușor Dan. Am mai văzut oameni care se uită urât la interlocutor când vorbesc, sau care nu mișcă nici un mușchi când vorbesc, ca să transmită un mesaj. Nu acest Nicușor m-a speriat. M-a speriat tipul scund, fără buze, care căuta frenetic prin foi, care își nota făcând grimase, care refuza să-și privească contracandidații când vorbeau. Iar momentul în care Liviu Mihaiu îi dă o limbă… Vă rog, căutați emisiunea de aseară și când vorbește Mihaiu despre Nicușor Dan, uitați-vă la acesta din urmă. Atunci mi-am dat seama că avem de-a face cu un nou Klaus Iohannis, cu diferența că spre deosebire de președinte, care mi se pare regele indiferenței, acum avem de-a face cu un om rău. Mic, fără buze și rău.
Știu, alegerile din București sunt Mission Imposible 8. Ai de ales între țața Firea, blegul de Predoiu și acest complexat care ne urăște pe toți. Partea bună este că pe mine mă doare-n cot, când vin la București nu prea mă interesează ce e dincolo de Hard Rock Cafe.
