Ieri, Adrian Sârbu și-a luat tălpășița din fruntea companiei care deține, printre multe altele, și trustul MediaPro. Din păcate, până în momentul de față nu s-a știut care ar putea fi motivele din spatele acestei decizii. Academia Cațavencu este alături de cititorii săi în această perioadă grea pentru televiziunile din România și vă oferă un număr de posibile explicații pentru gestul lui Sârbu:
- Pentru că nu mai vrea să fie forțat să folosească Voyo. El e fan torrente.
- S-a uitat pentru prima oară zilele trecute la un episod din serialul „La bloc” și a fost șocat. Nu știa că e în fruntea unei companii care produce așa ceva, drept urmare și-a dat demisia.
- Pentru că ProTV nu mai dă filmul „Commando” cu Arnold Schwartzenegger de trei ori pe an ca-n trecut și vrea să-și asume vina pentru această gafă în fața acționarilor CME.
- Pentru că nu mai suportă să-i vadă hainele lui Busu în fiecare zi.
- Pentru că a făcut îndeajuns de mulți bani încât să-și tapeteze casa cu euro și să facă baie într-o piscină de dolari.
- Pentru că vrea să participe la „Românii au talent”.
- Vrea să cumpere Kanal D ca să-i arate lui Teo cine va fi șeful ei până la moarte.
- Din cauza lui Băsescu.
- Adrian Sârbu nu a demisionat! Este una dintre farsele lui Măruță, singurul glumeț din media care te-ar suna acasă să-ți spună că ți-au murit copiii într-un accident și că mașina era a unui pedofil. Totul ca să râdă și publicul de la Happy Hour puțin
- 9 și un sfert: pentru că nu mai poate fi CEO cu freza aia penală
Exclusiv online