AcasăActualitatePână să acorde gratuitate pe RATB, primărița Firea va...

Până să acorde gratuitate pe RATB, primărița Firea va introduce aplicația de taximetrie UTER

Venită pe cai mari la Primăria Capitalei, Gabriela Firea pare decisă să schimbe radical înfățișarea orașului. Doamna Pandele a început deja să se laude cu ce-o să realizeze, pentru că se, știe, orice primar PSD dă mai întâi promisiunile gratuit și pe urmă, dacă mai are bani, mai dă și altceva – dar de obicei n-are bani, așa că nu vă mai dă nimic pe gratis, voi să fiți sănătoși, băi, miticilor, că ați votat-o sau ați stat în case.

Astfel, cum deocamdată nu sunt bani pentru ca toată lumea să circule gratuit cu RATB-ul, Găbița va apela la altă metodă: înființarea unei aplicații mobile de taximetrie, numită UTER. ”Doamnei Firea îi place ideea de aplicație mobilă, cum au ăia de la UBER, dar nu-i place numele, fiindcă este imperialist, așa că s-a gândit la o denumire mai în ton cu profilul ei patriotic, de primă-mamă a Bucureștiului: UTER”, ne-au declarat surse din Primăria Capitalei. Potrivit acestora, deja au fost cooptați în aplicație zeci de șoșonari, care au votat cu PSD, sub orice formă, încă din 1990. Ei își vor pune la dispoziția clienților mașinile Trabant, Dacia 1100, Skoda veche, Lada veche și chiar Volga, oferindu-le o experiență de neuitat. Tot ce trebuie să facă potențialii clienți este să sune la numărul gratuit 8989 SEXY-GABY și să spună unde se află. Imediat, aplicația va depista ce mașini ale serviciului UTER se află prin zonă și le va dirija spre adresă.

De asemenea, serviciul va acționa și ca modalitate de reconversie profesională, la el urmând să fie angajați toți taximetriștii de la Pelicanul dați afară pentru că erau prea bădărani. ”Pe lângă cursă, aceștia vor oferi clientelor și o partidă gratuită de sex. Vârsta clientelor nu va constitui un impediment, întrucât majoritatea mârlanilor angajați la UTER provin din județe unde bărbații apreciază mai mult octogenarele decât verișoarele”, a precizat sursa noastră, care a ținut să adauge că în viitorul foarte apropiat ar putea fi introduse și căruțe UTER:

”Majoritatea clienților noștri sunt pensionari. Ei, imaginați-vă că într-o zi se duc la supermarket și iau de acolo, că e superpromoție, cinci seturi de tigăi, șase drujbe, patru foehnuri și zece aparate de prăjit pâinea. Unde să le bage pe toate astea un șofer UTER, că ați văzut cât e de mic portbagajul la Trabant? Așa că în asemenea cazuri o să trimitem căruța UTER, care este mult mai încăpătoare și, plus de asta, o să le amintească clienților și de vremea când încă nu-i luase Ceaușescu de la coada vacii ca să-i aducă în București”. 

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare