Fotbaliştii Cristi Munteanu şi Andrei Mărgăritescu au primit joi, 24 aprilie, un cartonaş roşu de la Justiţia Română. Cei doi vor sta pe bancă 5, respectiv 3 ani, în închisoare, pentru că au cumpărat maşini furate. Se pare că cei doi ar fi ştiut că-s furate, dar voiau neapărat să-şi ia maşinile alea. Ce era acum să facă, să ajungă de râsul vestiarului pentru că n-au şi ei maşini scumpe? Păi unde suntem aici, în Divizia Onoare?
Surse de pe lângă Parchetul Judecătoriei Bucureşti au declarat pentru Academia Caţavencu că motivul pentru care cei doi au primit sentinţe cu executare este simplu: cei doi n-au omorât pe nimeni şi nici nu au furat ei maşinile.
„Justiţia Română nu dă sentinţe cu suspendare decât dacă omori pe cineva, furi milioane de euro sau o pâine. Domnii Mărgăritescu Andrei şi Munteanu Cristian n-au furat maşinile, dar au tăinuit faptul că ştiau de provenienţa acestora. După cum vedeţi, nici nu se pune problema unei sentinţe cu suspendare, iar jurisprudenţă avem: de pildă, doamna Păunescu Carmen a omorât trei
oameni cu SUV-ul său şi a primit cu suspendare. Năstase Adrian a luat mită şi a primit cu suspendare. Bătrânica aceea, graţiată de domnul Băsescu acum câţiva ani, care a furat o pâine, a primit sentinţă cu executare. Vă asigur că procurorii şi judecătorii au cântărit foarte mult decizia şi nu a fost una uşoară. S-a luat în consideraţie mai ales faptul că cei doi inculpaţi sunt pe finalul carierei şi nu mai joacă nimic, deci nu sunt componenţi de bază ai echipelor din care fac parte.” – reprezentanţii Parchetului
de pe lângă Judecătoria Bucureşti.
Până la judecarea recursului, surse din anturajul celor doi ne-au declarat că fotbaliştii iau în calcul preluarea lotului Penitenciarului Jilava, cu scopul de a câştiga Campionatul Interpenitenciare.