Cea mai bine vândută marfă rămâne, totuși, frica. De la o anumită vârstă, veșnicia nu mai are consistența și durata cu care o percep copiii. Uităm că totul de la cap ni se trage. Că dacă există stres, există și boală.
În plus, s-au pripășit pe lângă modul de viață al omului modern tot felul de paraziți care știu să exploateze frica acestuia față de ceea ce mănâncă. Statul la coadă la “adidași” de porc și gheare de pui pe vremea lui Nea Ceașcă umplea bine timpii de gândire cu privire la cât de sănătos este ceea ce se băga sub nas. Carnea împuțită spălată cu apă caldă și oțet nu conținea aditivii nesănătoși ai odiosului capitalism corporatist de azi – în primul rând că nu se știa că e carne împuțită spălată în lighean în hala din spatele magazinului. Ceea ce nu știi nu te omoară, cum s-ae zice.
Azi știi prea multe și mori aflând de la televizor cât de stresat ești și cum nu reușești să-ți contracarezi grăsimile omega cu găsimi alfa – sau cam așa ceva. Nu mai e ca pe vremea tinereții când trigliceridele erau ținute sub control de transaminaze, adică de-o băută sănătoasă din zori și până-n zori. Așa că oamenii sunt învățați la televizor să-și caute un stil de viaţă care să pună le pună corpul în acord cu natura, cu fiinţa lor primară, ale cărei aptitudini și conexiuni s-au pierdut în cursul evoluţiei de la homo erectus la cel sapiens. În loc să-i trimitem noi la origini, ne trimit ei, să învățăm cât de sănătos mâncau strămoșii.
Așa am aflat de la tembelizor că acum câteva mii de ani alergam în natură după mâncare. Și eu care credeam că mâncare alerga după noi. Și numai dacă se împiedica, cădea într-o prăpastie, ceva, apucam să mâncăm și noi. Altfel, nu.
Chiar îmi imaginez cum ar fi arătat un concurs masterchef acum câteva mii de ani cu specialități de fițe din preistorie? “Ce ne-ați gătit, huh?” “Specialitatea mea: labă de Ursus spelaeus primită, nu dată”. “Eu m-am gândit să vă încânt cu un tradițional mamut alergat în tocătură de bolovan prăvălit”. Sau: “Am venit cu o țeapă de la un rinocer lânos primită ca la mama la peșteră”. Șamd.
Și asta numai la categoria fițe. La categoria hard-core, puteam servi mușcătură de tigru cu colți sabie, de exemplu. Și copite de cal pitic umplute. Cu picior de cal, firește – asezonate cu fructe de pădure: vulpe, zimbru, mistreț și lup.
Ideea care ar descrie cel mai bine o paleo-dietă inspirată din ce apucau să mănânce strămoșii noștri, ar fi ca noi să începem să răzuim cadavre de animale găsite pe şosea şi să roadem rădăcini crude dezgropate din pădure.
