În vreme ce Ferentariul, Zăbrăuții, Mărgeanului și alte zone din sectorul 5 sunt în doliu – deci pe străzi e și mai negru decât de obicei – pușcăriașii de la Jilava exultă. Oameni care de ani de zile n-au mai avut parte de o bucurie (nici măcar olfactivă, după încarcerarea lui Dan Voiculescu) sunt acum în culmea extazului. Ei spun că abia așteaptă sfârșitul anului, dar și celalalte sărbători, care, cu Vanghelie alături, vor avea alt farmec.
”Noi de Paște, de exemplu, mai puneam câte un coleg să umble cu mielul pe celule, la mângâiat, știți cum e tradiția – Pui mâna pe Vasilică și îți iei mașină mică. Dar până acum nu s-a îmbogățit nimeni. Dacă vine însă Vanghelie, îl punem să umble cu mielu’ și cu ăsta sigur ne umplem de bani, n-ați văzut ce mână bună are la comisioane?”, ne-a declarat un pușcăriaș.
Un altul afirmă că magia Sărbătorilor de iarnă va fi mai frumoasă cu Vanghelie la pușcărie: ”De ani de zile caut și io să particip la Vanghelion, da’ n-am reușit niciodată, că biletele s-a dat pe sub mână și nici măcar un portofel cu bilet în el nu mi-a scos norocul în cale pe tramvaiul 23. Dar acum, dacă a venit Vanghelie, mi se-ndeplinește visul: o să avem un Vanghelion de neuitat chiar aici, la Jilava. Le-am zis și pirandei și la puradei: Fă, faceți ceva, dați cu jula, dați în cap la oameni, până-n decembrie să veniți cu toții aici, să sărbătorim și noi ca lumea, Vanghelionul în famelie”.
Ceea ce e și mai incitant pentru pușcăriași e că la Vanghelion vor fi, ca de obicei, și numeroși invitați-surpriză. ”Nu am aflat cine mai mai vine, a spus un găinar condamnat la 5 ani și jumătate (exact ca DD!) pentru că a furat o sticlă de ketchup din galantar, dar, după cum merg lucrurile la DNA, s-ar putea să cânte mulți la Jilava, până la sfârșitul anului. S-ar putea să prezinte evenimentul Rareș Bogdan, ca și anul trecut, cică și el ar fi luat bani de la Vanghelie. Am înțeles că Ponta vine sigur, nu știu dacă și Iliescu, să ne cânte șlagărul Ioane, Ioane, că noi suntem mai nostalgici, așa. Și, ca să râză lumea și să să simtă bine în noaptea dintre ani, o să-l aducă și pe Dan Șova, să facem mișto de el. Și atâta-i trebuie prostului, să ne ureze La mulți ani! la 12 noaptea, că bătaia lui n-o ia nimeni”.