Vestea că Dan Voiculescu va ajunge, într-un viitor destul de apropiat, după gratii, i-a umplut de groază nu doar pe Gâdea, Badea, Ciuvică şi restul combatanţilor de la Antene, ci şi pe deţinuţii din închisorile româneşti. Sunându-ne de pe telefonul pus cu generozitate la dispoziţie de un popă milostiv, un vieţaş de la Jilava s-a declarat înspăimântat de iminenta sosire a lui Felix:
„Este inuman aşa ceva! Eu am fost condamnat pe viaţă, dar cred că ăştia vor, de fapt, să mă omoare dacă mi-l bagă pe Voiculescu în celulă! Imaginaţi-vă numai următorul scenariu: 20 de deţinuţi plus Voiculescu într-o celulă cu şase paturi, vineri, zi de post, felul unu – ciorbă de fasole, felul doi – iahnie. Nici nu vreau să mă gândesc ce-o să urmeze! Să-l mai aud io pe unul zicând că în România e interzisă pedeapsa cu moartea. Sincer, aş fi preferat scaunul electric, că era mai uman!”.
Un alt deţinut ne-a sunat şi el, implorându-ne să facem presiuni pe lângă autorităţi, ca Voiculescu să beneficieze de regim deschis de detenţie: „Dacă-l ţine numai în celulă, suntem distruşi, ne omoară cu zile, n-o să se mai numească puşcăria Jilava, ci Pucioasa! Doar dacă-l scoate să lucreze la aer curat, poate mai avem o şansă să ieşim vii din închisoare”.
Singurul care a părut încântat de venirea lui Voiculescu a fost Gigi Becali, care ne-a transmis, printr-un coleg de puşcărie, întrucât azi e joi şi Jiji ştie că e păcat să vorbeşti la celular: „Bă-băiatule, abia aştept să vină Motanul încoace, pac-pac, m-ai înţeles? I-am făcut o promisiune, acu’ vreo câţiva ani, şi am ocazia să mă ţin de ea. Doar toată lumea ştie cât sunt de darnic, nu vreau să se spună că ieeeu, Gigi Becali, am promis că-i dau ceva lui Voiculescu şi nu i-am dat!”.
Exclusiv online