După ce lui Valentin Stan i s-au uscat buzele şi s-au dezlipit de dosul Varanului, a venit rândul altui guvid antenist să sară la gâtul patronului. În direct la Antena 3, la o oră la care era urmărit cu maxim interes de mamaia cu care locuieşte şi de Carmen Brumă, Mircea Badea l-a atacat nespus de dur pe Dan Voiculescu.
La minutul 12,35 al emisiunii „În gura presei”, dând dovadă de un curaj nebun, Badea regizează un dialog furtunos cu preşedintele de onoare al Partidului Conservator şi o face atât de convingător încât, dacă eşti mai naiv, te putea face să crezi că chiar există Partidul Conservator. În fine, trecem peste iluzia asta şi redăm mai jos transcrierea uluitorului dialog:
Dan Voiculescu: Băsescu a făcut o afirmaţie, a spus că el nu are nevoie de niciun fel de aprobare. S-a ascuns în spatele Constituţiei. Vreau să-i fie clar şi lui, să se uite în Constituţie. El reprezintă România, nu angajează România. Ce crezi, Mircea, de cum i-am zis-o?!
Mircea Badea: Sunteţi unic, dle preşedinte! E clar ce-aţi spus acolo şi e la fel de clar că n-aveţi replică. Dar, dacă îmi permiteţi, vă aduc la cunoştinţă pe această cale că simt o durere atroce în măseaua de minte, atunci când mă aplec să vă salut cu deosebit respect rotunjimile bucălate. În loc să mă cobor eu, n-aţi vrea să vă ridicaţi Dvs. puţin fundul?
Dan Voiculescu: El confundă şi crede că toţi românii sunt proşti.
Mircea Badea: Nu el confundă, ci dumneavoastră, mult iubite prieten, confundaţi rău de tot atunci când vă imaginaţi, în mod eronat, că, dacă nu m-aţi mai plătit de trei luni, n-o să mă mai sar ca înainte la castană, spre deliciul dumneavoastră şi al fetei dumneavoastră, venerabila doamnă Camelia. (Săru-mâna, domna Cameliiiiiiaaaaaa!!!!) Nu toţi românii sunt proşti, domnule preşedinte, prietene drag! Uite, chiar credeţi că eu o să renunţ la apucături doar pentru că nu-mi daţi salariul? Doar n-oi fi prost?!
Şi gata! După această ofensivă fără precedent împotriva patronului trustului Intact, Mircea Badea a trecut la ale lui ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. A făcut un şpagat între măsuţă şi plasmă, şi-a arătat pistolul şi a făcut încă o glumă cu tentă sexuală, din care ar trebui să deducem că el e băiat mare şi face sex.