Românii și ungurii își păstrează secrete strategiile pentru bătălia din seara aceasta, Pițurcă afirmând chiar că nu știe incă titularii. L-or fi lăsat gardienii pe Gigi fără telefonul mobil pe care își notase formula de joc. Noi avem sursele noastre de încredere și suntem în măsură să vă dezvăluim principalele abordări tactice preconizate de stafful maghiar:
1. Csibi Barna se va infiltra în mijlocul galeriei române, unde îl va spânzura pe Pițurcă sub forma unei păpuși Muppets. Va fi ovaționat de tot stadionul, mai ales când Ungaria va deschide scorul.
2. Loți Tokes va da lovitura de începere a partidei, încercând să repete șutul prin care dacii lui Loți Boloni i-au învins pe romanii italieni în 1983. În poarta Ungariei, bineînțeles.
3. Viktor Orban va fi invitat la Antena 3, unde se va lepăda de prietenia cu Băsescu și va dezvălui planurile dictatorului de a ceda Transilvania Ungariei, contra achitării ratelor la bancă pentru moșia Nana.
4. Guvernul de la Budapesta va contesta Tratatul Trianon la Bruxelles, solicitând ca și Balatonul să treacă la România. Cetățenii maghiari vor beneficia astfel de ieșire la mare, așa cum a visat amiralul fără flotă Horthy. Toți ungurii apreciază pozitiv felul în care și România s-a lăsat singură fără flotă, în condiții de pace.
5. Suporterii maghiari prezenți pe Național vor intona "Trei culori cunosc pe lume" și "Treceți, batalioane române, Carpații". Ambasada Ungariei va recunoaște oficial întâietatea românească în Transilvania, dând publicității documentul istoric nedezvăluit până azi: Cronica unchiului lui Anonymus, în care acesta menționează cum primii unguri sosiți în Ardeal și-au pierdut caii la alba-neagra practicată de daci.