AcasăActualitateRomânii pro-Acta se pregătesc de protest

Românii pro-Acta se pregătesc de protest

Un grup de aproximativ exact n-şpe mii de oameni au anunțat pe Facebook că, mâine, sau poimâine, sau altă dată, ies să protesteze pro-ACTA. Pentru a nu-i copia pe ceilalți români care au ales să protesteze la Piața Universității, pro-ACTA-iștii au anunțat că își vor striga supărarea direct la sursele problemei: vor pleca în marș din piața Rahova, cu trecere prin piața Moghioroș – piața George Coșbuc – piața Obor, destinația finală fiind Dragonul Roșu. Dacă pe traseu mai găsesc vreo piață, protestează și acolo.

Cum a apărut mișcarea pro-ACTA în România? Simplu. Românul a înțeles mesajul disperat al artiștilor locali: „Dacă nu ne cumpărați albumele și piesele… nu o să fie mare diferență, dar o să ajungem săraci. Cumpărați un album pentru un artist sărac cu duhul”. Un bun exemplu este cel al cântăreței Andreea Bănică. Aceasta își promovează piesele la radio, fiind dezamăgită de numărul redus de albume vândute. „Făcusem un contract cu un butic să îmi livreze 10 CD blankuri pe săptămână, negre. Deci pun cam 10 albume în vânzare pe săptămână, cu cinci piese, din care trei remixuri. Prețul nu e mare, 5 lei pe album, frumos, colorat, cu autograf. Nu se cumpără, domnule. Le piratează în draci. Eu înțeleg că îmi iubesc muzica, dar să cumpere și CD-urile, că deja nu mai am loc în debara de retururi”, a declarat Andreea Bănică.

Domeniul muzical nu este singurul afectat de piraterie. Echipa Radio ZU a anunțat că va participa la protest, și ea fiind direct interesată. Daniel Buzdugan a explicat faptul că trebuie făcut ceva în privința acestui subiect delicat, pentru că lumea piratează fără nerușinare glumele proaste făcute de el și Morar, copiază ceea ce ei iau ca inspirație de la alte publicații sau radiouri, ori regizează farsele la telefon precum se întâmplă la ZU. Așa nu se mai poate! Chiar o să se ajungă în asemenea hal, încât toată lumea o să imite aceeași voce de băbuță, patentată de Buzdugan?

Protestatarii și-au pregătit deja arsenalul și au prezentat lista de obiecte pentru protest: pancarte fără scris, pentru a nu copia vreun font, căști în urechi, în care nu vor asculta nimic, niciun slogan sau scandare, pentru a nu imita un timbru vocal specific vreunui artist. De asemenea, toți protestatarii pro-ACTA cer să nu fie filmați, ca nu cumva înregistrarea să semene cu vreun film.

Așa că nu uitați. Toți cei care doresc să protesteze pro-ACTA sunt așteptați la piața Rahova, zilele astea, în fața brutăriei unde se vând telefoane furate și țigări contrafăcute.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare