Un anunț cutremurător a zguduit țărișoara duminică seara! În vreme ce așteptau cu dinții la gard pomenile anunțate de Dracnea în campania electorală, 3 milioane de români s-au trezit că în loc de mălai vor primi coceanul de porumb, și acela fără boabe pe el. Condamnatul socialist a anunțat că din visteria publică au dispărut subit 10 miliarde de lei, fapt care face ca programul electoral al PSD bazat pe lapte și miere să înghețe la stadiul de proiect.
Și ce bine începuse lucrarea! În prima ședință de guvern marionetele penalului teleormănean dădură cep butoiului cu lapte și, prin câteva ordonanțe de urgență, au luat de la bogați și au plasat săracilor. Operând pe cord deschis Codul Fiscal marionetele au eliminat plafonul pentru contribuțiile la fondul de pensii și CAS pe care le plăteau bogații cu lefuri de peste 130 de milioane de lei și au dat câte 100 de lei pensionarilor cu până la 2000 de lei pe lună. Tare s-a bucurat mulțimea când a auzit treaba asta, dar nu pentru că ea, mulțimea, ar fi câștigat ci pentru că ciocoii plătiți regește au pierdut. A fost veselie și lumea pesedistă a așteptat cu speranță să curgă și mierea. Din păcate, făptuitorul dovedit n-a mai apucat, săracul, să se țină de cuvânt. Cu moaca lui serioasă de coțcar îmbătrânit în rele, Dracnea i-a anunțat pe votanți că parastasul s-a terminat înainte să înceapă: "Din păcate Klaus Iohannis nu a cerut explicații premierului Cioloș sau ministrului Anca Dragu pentru ce s-a întâmplat la Finanțe la finalul anului. O să le cer eu mâine. Vom face o comisie parlamentară de anchetă pentru că este ilegal ce s-a întâmplat acolo. Au făcut o rectificare pozitivă în noiembrie. Acum totul ne arată că veniturile sunt mai mici. Asta e ilegal. Cine a mințit trebuie să plătească. Bugetul are o gaura de 10 miliarde de lei. Asta trebuia să ceara președintele. Vom cere noi însă aceste explicații. I-am cerut ministrului de Finanțe să facă o verificare clară în minister. Vom face o comisie de anchetă parlamentară imediat".
Previzibil, mesajul transmis pomanagiilor PSD a venit exact pe tema anunțată încă din campania electorală de presa reacționară, care intuia că tema „greaua moștenire” va apărea la momentul oportun pentru a justifica neîndeplinirea sarcinilor de plan asumate de golanii din gruparea infracțională PSD-ALDE. Este evident și pentru cei care habar nu au de economie că minciunile electorale ale PSD nu puteau fi finanțate din bugetul României. Este suficient să constați că numai firimiturile aruncate de Dracnea prostimii prin ordonanțele de urgență de la începutul anului au băgat deja un deficit nefinanțabil de peste 1 miliard de lei. Cât de bou să fii să nu pricepi că micșorările de taxe și creșterile de pensii și salarii vândute de PSD în campania electorale nu se pot finanța nici măcar din banii personali ai lui Dracnea despre care se spune că ar fi depozitați prin Brazilia? Poate doar bugetul Teldrum să mai facă față dar nici asta ne e foarte sigur, căci unchiul Dămi l-a golit deja de câteva ori.
Prin anunțul de aseară Dracnea ne spune, de fapt, că pe lângă laptele și mierea promise săracilor de care nu mai este sigur, vom avea parte și de nițică mătrăgună sub formă de creșteri de taxe și impozite. Ca să dea 1 leu PSD ne va lua 3 lei. Unul pentru pomană și doi pentru găștile pe care prostimea le-a votat cu entuziasm. Iar dacă în decembrie n-ați ieșit la vot, ce rost ar avea să ieșiți în ianuarie în stradă ca să protestați că vă fură hoții?