Români!
Mă aflu aici, pe meleagurile Washington-ului dece (Districtul Columbia pentru cei neinițiați) în cadrul unei vizite de lucru la invitația președintelui Donald Ștramp. Sau cel puțin așa credeam eu că-l cheamă până să ajung aici pentru că, știți, eu am crescut într-o familie de oameni săraci, care n-au avut banii părinților lui Julien să mă dea la meditații la limba engleză. Invitația la această vizită de lucru organizată cu ocazia faptului că dl Ștramp a câștigat alegerile prezidențiale mi-a fost făcută pe un site d-ăsta, ibei parcă îi zice. Eu habar nu aveam, că vă spuneam că am crescut într-o familie de săraci lipiți, că la vizitele astea de lucru trebuie să plătești. Mi-a căzut mustața când a venit aitistul de la partid să-mi zică prețul. Șefu’ (că așa îmi zic ei mie) eu pot să descarc invitația aia de pe ibei dar prețurile sunt între 100.000 și 1 milion de dolari. Păi de unde să fur, pardon, să scot eu atâția bani? Că abia am ajuns la guvernare și n-am apucat încă să cresc nivelul de trai al românilor și deci nici al meu? În fine, mă gândeam că să plătim de la buget că doar nu mă duc acolo să mă plimb, ci să muncesc pentru țară. Dar proștii ăștia de la mine de la Cameră au zis că au copii de crescut și nu se riscă să bage excursia asta pe cheltuieli. Așa că am plătit de partid. Noroc că veniseră niște băieți de afaceri de-ai noștri care au plătit în avans niște comisioane legale și am avut ceva parale în contul din sertar. Am zis să-l iau și pe Sorinel cu mine să-i mai cresc și lui nivelul, că prea îl atacă ăștia din presă cum că ar fi lacheul meu. Nu că n-ar fi așa, dar mă doare când văd cum îl umilesc. Dar cum nu aveam bani de cazare pentru amândoi, am zis să rămână el să bage repede ordonanțele alea cu grațierea și codul penal și eu să plec înainte și să-l aștept. Și acolo luăm o cameră cu un pat și dormim pe rând, la o adică. Eu dorm ziua, când nu sunt manifestări, iar el seara, când fac eu vizita de lucru. Dacă mă ia somnul la ceremonie oi găsi eu o canapea să mă trântesc nițel. Zis și făcut.
Am plecat de la partid cu un album cu poze ale unora pe care trebuia să-i caut la chef și să mă trag în poze cu ei. Mi-a predat Ana Britchall un curs scurt de engleză manuală, adică vorbită cu mâna. Am reținut o propoziție pe care s-o utilizez la intrare, după ce arăt invitația: Helău, aim Liviu Dragnea, from Romeinia. Am repetat-o tot drumul ca să nu o uit. Fetele alea de la avion se obișnuiseră cu mine că zâmbeau ciudat și ziceau ochei, ochei sit daun madăr facăr! Cred că mă apreciau în limba lor dar și eu am fost politicos că le sărutam mâna de câte ori mă duceam la budă.
(va urma)
