– Exact în timp ce pe Mezzo Denis Matsuev rupea Stenway-ul în faţa Orchestrei din Paris jouent Tchaikovski, mi-a căzut telecomanda din mână şi s-a telecomutat pe ceva numit Mynele TV. Dacă n-aţi văzut vreodată creaturile intitulate Nino şi Yana, aţi trăit exact cum a prezidat Crin. Degeaba. El era ceva de genul valutist, cu şapcă acoperind o frunte de doi milimetri, ca a lui Gabriel Oprea. Neras, pantofi cu ciucuraşi, fără şosete. Ea, o bovină vopsită blond, mai puţin rădăcinile indiene. Nu ştiu cum arăta la faţă, că nu i se vedea din cauza unor imense cisterne Holstein. Ceva îi supărase, că stăteau pe-o canapea şi se jeluiau rău. Cine ştie, poate îl prinseseră pe el cu bilete false la meciul cu Andorra.
– Au scos TVR Cultural, la care urmăream Capodopere din Galeria de Artă. Să dea Dumnezeu, Săftoiule, când ţi-o merge mai bine, să-ţi moară şi ţie tubuleţul catodic!
– Pe Fine Living, cred, e o emisiune în care englezi cu bani investesc în case din Europa de Est. În episodul trecut băgau banii într-o vilă din Bulgaria, o cabană din Serbia şi un coteţ din Albania. În România s-au tăiat investiţiile. Cred c-a făcut o reclamaţie, ceva, constructorul de la Cathedral Plaza.
– Moacele vedetelor de la Antene au umplut presa scrisă, peste tot vezi numai teancurile de bani negri, adică de la Negru şi juraţii X Factor. Staţi liniştiţi, tipa e Delia, nu e amanta lui Bitman. Au ieşit anteniştii pe piaţă, de zici că şi-a trimis Felix turnătorii să vadă care are piscină lângă televizor.
– La emisiunea familiei Brancu a fost invitată Minodora la Maxim. Care, pe lângă madam Turcu, pare la minim. Îmi place decorul lor, e rezistent, dacă-i suportă pe toţi trei.
– Dintr-un masochism greu de înţeles am staţionat pe OTV ca să văd dacă şi câţi anume sponsori îi bagă bani pe sub masă lui Diaconescu. Este incredibil! Peste 10 minute de reclamă într-un calup de publicitate! Şi branduri serioase, pe lângă, evident, o cremă de lipit protezele dentare şi vreo două service-uri neautorizate, unde-şi repară domnu’ Dan Rollsul. Asta înseamnă să te orientezi şi să investeşti în viitorul preşedinte. Probabil, fără factură.
– Pe Neptun TV (NTV) când dai, găseşti numai manechinuite defilând, preluare de la Fashion TV. Probabil că e postul la care se uită Mazăre dimineaţa în bucătărie, ca să vadă cu cine-şi petrece noaptea următoare în dormitor.
– La Banciu, în lumea lui supărată, am văzut, în sfârşit, o chestie tare şi pozitivă. Monsieur cita din editorialul aproape de excepţie al Academiei Caţavencu. (Vezi ultima pagină.) Ai dat, am dat! Aşa ca de la francofon la francofon, Radule!