M-am gândit bine și mi-a dat seama că ăsta e singurul meu lucru comun cu Halep: culoarea tenului.
Asta cu „mandru că sunt român” a fost cea mai mare tâmpenie pe care am auzit-o în ultima vreme. Pentru că:
1) Când eu mâncam mici și beam bere, fata asta își tăia sânii ca să se poată mișca mai bine pe zgură. Dacă ea câștigă, cu ce obraz îmi pot aroga eu meritele ei? „Vedeți, fac parte dintr-un neam ales, sunt român ca și Halep. Ea e cea mai bună, deci și eu sunt cel mai bun, mai adu o bere, băiete!”. Aiurea. Diferență de la cer la pâmânt, între noi doi. Singurul lucru care ne leagă, afară de ten, este cartea de identitate. Atât.
2) Să presupunem că Halep câștiga pentru că Șarapova ar fi fost deranjată de o luxație. Halep câștiga pe handicapul adversarei. Eram sau nu mândri? Căci: Simona câștiga finala, dar nu fiindcă ar fi fost mai bună, ci fiindcă cealaltă a fost împiedicată să fie bună.
3) Nu înțeleg de la cel loc în sus începe mândria. Dacă Halep ajungea doar în seminifinală nu mai eram mândri? Vreau un reper clar: „suntem mândri când reprezentanții noștri obțin cel puțin locul 6, sau 4 sau 2. Mai jos ne sunt indiferenți, ba poate chiar ne dezicem de ei”.
4) Cred că SMURD-ul este unul dintre puținele lucruri care merg bine în țara asta și, pentru că e un serviciu național, pot îndrăzni să spun că mă face să fiu mândru că sunt român. Da, dar SMURD-ul nu e făcut de un român. Mare problemă. Un arab mă face să fiu mândru că sunt român.
5) Nu poți să fii mândru cu o performanță punctuală. În cazul României, nu poți să zici „trăiesc într-un stat în care, indiferent de orientarea politică, guvernanții încurajează tinerii să facă sport. Școala românească de tenis e sprijinită de către stat și are, deja, o lungă tradiție. E firesc să avem succese, ne putem mândri cu asta”. Nu. Nu ne putem mândri cu asta. România n-a făcut nimic special pentru Halep. E meritul ei că, în loc să pună mâna pe punga cu semințe, în fața blocului, a luat racheta în mână și și-a dat sufletul pe zgură.
Eu zic așa: s-o felicităm pe Simona pentru joc, pentru rezultat și pentru dăruirea care le-a făcut posibile.
Noi, dacă vrem cumva să fim mândri că suntem români, am face bine să nu mai scuipăm semințe pe stradă, să nu ne mai îmbrăcăm ca niște paiațe care merg la o nuntă de cocalari, să ne facem treaba bine, oricare ar fi ea, să nu mai furăm (indiferent că suntem polițist, judecător, premier sau simplu vânzător de butic), să facem o rețea cuviincioasă de drumuri, spitale și școli și, dacă se poate, să mai citim câte-o carte.
