Deși pare neamț calculat și ardelean iubitor de lucru bine așezat, Iohannis și-a suflecat imediat mânecuțele de primar și s-a pus pe treabă. Prima acțiune va fi, așa cum ne-au avertizat patrioții din PSD, vânzarea Transilvaniei către unguri. Negocierile se vor purta în Germania, sub patronatul adevăratei patroane a lui Iohannis, Angela Merkel, care a promis că-și va respecta sprijinul său din campanie, mulțumindu-se cu un comision modest. Din echipa română vor face parte Traian Băsescu, Elena Udrea, Mihai Răzvan Ungureanu și Cătălin Predoiu, consultați de Patapievici și Cărtărescu.
Partea ungară acuză probleme financiare interne ce nu-i vor permite plata cash, solicitând achitarea prețului în 1918 rate fără dobândă. Mai mult, nereușita taxării internetului în Ungaria face ca guvernul de la Budapesta să renunțe la cumpărarea Banatului, îndeosebi cu Timișoara ocupată imobiliar de o minoritate pe care Ungaria nu și-o dorește. Delegația română va insista însă pe achiziționarea întregului pachet vestic, Bucureștiul fiind interesat în a renunța la o zonă multiculturală, cu predispoziții revoluționare.
Ca orice partidă România-Ungaria, negocierea Transilvaniei va fi una aprig disputată și sunt de așteptat tensiuni ce pot degenera în violențe fizice. Oricum, suntem siguri că Iohannis îl domină clar prin statură pe Orban, iar de Băsescu știm cât e de bătăuș, cu vechi experiențe prin cluburile internaționale frecventate ca marinar. Doamna Merkel a promis că jandarmii germani își vor face datoria, așa cum și-au făcut-o cei europeni pentru Guvernul Ponta, când au dat cu gaze în trădătorii stând la cozi să-l voteze pe vânzătorul Iohannis. Hai, România!