Fanaticul utilizator de Facebook este un individ fără viaţă socială, fără gagică şi cu o slujbă de rahat, a cărui singură ocupaţie autogeneratoare de satisfacţie este să urmărească ce scriu „pe perete“ ceilalţi indivizi fără viaţă socială, fără gagici şi cu slujbe de rahat, pe care-i cunoaşte, dar nu i-a văzut niciodată, arată un studiu realizat de redactorul Academiei Caţavencu hiperspecializat în „social media”.
Celălalt utilizator fanatic de Facebook este exclusivdemamaluiîndrăgitul cantautor Fuego, care-şi numără fanii în funcţie de câte înjurături primeşte la fiecare postare, de unde şi noua lui postură de megastar.
Din motive de copyright, cercetarea de faţă nu-l poate include pe singurul artist de pe planetă care reuşeşte să arate întotdeauna natural pe scenă, indiferent dacă e în geacă de motor cu ţinte sau în rochie cu volănaşe. Deci rămânem cu ceilalţi utilizatori fanatici de Facebook, pe care omul de ştiinţă care a realizat studiul i-a împărţit în tipologii, după cum urmează:
- Cotropitorul – Din totalitatea postărilor de pe wall, 99% sunt ale lui, aşa că zugrăveşte cu tâmpenii toţi pereţii ălora de-au comis greşeala să-i dea ADD FRIEND. „Urcă“ pe Facebook (FB) toate gunoaiele de pe net, indiferent de fomă sau conţinut, ceea ce demonstrează că-i lipsesc inteligenţa, umorul, discernământul şi simţul penibilului.
- Sensibilul – Postează des, exclusiv poze cu pisici, câini şi alte animale, plus peisaje şi flori. Caracteristici: este ultimul la bătaie din clasă şi ăla de stă mereu în poartă la fotbal, are o apetenţă bolnăvicioasă pentru diminutive şi cuvântul „superb“, e virgin şi consideră această din urmă realitate drept o calitate.
- Melteanul – Şi ăsta postează des, dar numai poze cu el şi doar în anumite ipostaze: el rezemat de Loganul tunat; el beat mort; el cu piţipoanca cu botul roşu ţuguiat; el cu teancul de euro; el de gât cu Salam în Photoshop.
- Constatatorul – Este individul care te anunţă că plouă atunci când plouă, că ninge atunci când ninge sau că a venit iarna în decembrie.
- Păcăliciul semiinteligent – Bagă citate în engleză, pe care le găseşte cu Google în funcţie de context. Studiul de faţă l-a încadrat la semiinteligenţi pentru că ştie combinaţia de taste CTRL+A, CTRL+C, CTRL+V şi ceva engleză din filme, la modul „give me a brake“ = „dă-mi o frână“.
- Suficientul– Are despre el o părere atât de bună, încât crede, sincer, că orice slobozeşte este atins de geniu. Pentru că este un om ocupat să salveze planeta de încălzirea globală şi de impostura din filosofie, postările lui n-au mai mult de trei cuvinte şi sunt de genul: „offf, iarna“, „mda, s-a întâmplat“ sau „voi mai puteţi?“. În mod evident, nu ştie ce problemă are iarna, ce naiba s-a întâmplat şi ce nu mai poate. Important e că pare să ştie. În mod obişnuit, primeşte zeci de like-uri de la indivizi care nici ei nu ştiu, dar vor să pară că ştiu, ca să nu pice de proşti.
P.S. Acest studiu este departe de a fi complet, în primul rând pentru că mi-e foame şi în al doilea rând pentru că a început meciul. În consecinţă, vă provoc să găsiţi alte categorii de fanatici FB. Cea mai interesantă va primi ca premiu un moment de invidie.