Pentru că singura soluție pentru a aduce bani la buget, în afară de a stimula economia cum trebuie, este să taxezi oamenii, Guvernul Ponta va introduce noi dări. Ca să nu muncească prea mult, îi oferim noi câteva idei.
Taxa pe geam
Precum în secolele trecute, Ponta trebuie să reinstaureze taxa pe geam. Geam de vilă, geam de bloc, geam de butic, geam de hypermarket, geam fumuriu (mai scump), geam de Audi, geam de Tico și de ce nu, să taxeze și Windows-ul, de la 95 în sus.
Taxa pe Antena 3
Dacă fosilele de la TVR au nevoie de o taxă pentru vizionare, cei de la Antena 3 sunt mai prejos? Nu. Deci suprataxarea telespectatorilor lui Gâdea și Badea. Există și pachete extra pentru mai multe invective și cuvinte cu „băs“.
Taxa pe moaște
Până acum ați pupat și vă durea-n coadă, dar de acum încolo, la căpătâiul moaștelor vor sta agenți fiscali ce vor încasa între 5 și 10 lei de la fiecare în funcție de intensitatea pupatului aplicat raclei. Pentru bunuri materiale frecate de raclă se plătește și mai mult.
Taxa pe frizură
Una dintre cele mai profitabile taxe care se pot pune de către Guvernul Ponta. Se numără firele de păr al cetățeanului și cu cât are mai multe și mai lungi cu atât plătește mai mult. În felul ăsta nu numai că aduci bani la buget, uniformizezi și populația. Prea mulți rebeli pletoși și cu frizuri dubioase. Trăistariu o să fie fericit, Cernea n-o să se mai plângă de codul de ținută din Parlament. Vorba aia, Partidul te vrea tuns.
Taxa pe decedat
Până acum, dacă aveai un mort în familie, Statul era cel care-ți dădea un ajutor. Asta e total inacceptabil. E vina statului că tu nu ai avut grijă de mort? Iar dacă a murit de bătrânețe, statul oricum a fost în pierdere, căci trebuia să-i plătească pensie. Prin urmare, taxa va fi diferită în funcție de cauza morții. Dacă e boșorog plătești cel mai mult, căci a avut impertinența să trăiască. Dacă e tânăr plătești foarte mult că n-ai avut grijă de tineretul țării. Dacă moare din cauza unei boli plătești mult.
Taxa pe tute și pe cocalari
Tutele și cocalarii sunt foarte dăunători pentru oameni și pentru mediul înconjurător, deci ar trebui să aibă un regim de taxare similar celor pentru noxe, deșeuri toxice, alcool și tutun, toate la un loc. E simplu: un cocalar (sau o tută) e prost de bese, dar are numai bășini în cap, deci elimină noxe; pe oriunde trece lasă-n urmă munți de PET-uri de bere sau cico și coji de semințe, adică e producător de deșeuri; de asemenea, cocalarul (sau tuta) are tendința de-a se comporta ca și cum ar fi boss de boss, efect asociat, de obicei, cu consumul exagerat de alcool; în plus, atât cocalarul, cât și tuta sunt plini de fumuri, iar eliminarea de fum – denumită, în principiu, fumat – se taxează scump, ca un viciu ce este.
Dacă vrei să afli mai multe despre noile taxe ale Guvernului Ponta, cumpără revista