AcasăActualitateTop 5 sfaturi super utile, care să te ajute...

Top 5 sfaturi super utile, care să te ajute să citești Biblia din scoarță în scoarță

Citirea Bibliei e un adevărat trend la o vâstă, însă, în ciuda determinării, poate fi dificilă pentru mulți. Totuși, urmând îndeaproape cele 5 sfaturi super utile ale sociologilor comportamentali de la Academia Cațavencu, atingerea dezideratului vostru programat de ani de zile, va fi mai aproape ca oricând. Deci:

 

1.) Selectează cu atenție Biblia care arată cel mai marfă. Și aici nu vorbim doar de copertă, care e musai să rupă Instagramul când te pozezi cu ea pe genunchi la apus, ci și de paginile de interior. Dacă ai memorie fotografică, iată, e bine să cauți un volum ilustrat. Dar nu chiar una cu benzi desenate, pentru că nu ar mai fi posibil sfatul cu numărul 2.

2.) Periodic, dă-te interesant cu câte-o pagină subliniată, postată pe rețelele de socializare. Aprecierile celorlalți nu vor face decât să te motiveze ca și în ziua următoare să o iei de la capăt.

3.) Citește câteva versete pe zi și ia de bun chiar și ce nu pricepi. Nimic nu ucide mai grabnic determinarea de a citi Biblia în întregime decât încercarea de a înțelege pe de-a întregul semnificația istorico-gramaticală a fiecărui pasaj.

4.) Alegorizează literalmente aproape totul. Atenție, aproape totul. E simplu, dacă încerci din greu și crezi în tine. Creația? Alegorie, evident. Iona? Cu siguranță o alegorie. Iisus? Sigur, de ce nu, totul e la latitudinea ta, însă, dacă bagi și protagonistul volumului la capitolul ”exprimarea concretă a unei abstracții”, nu înțelegem de ce îți mai bați capul cu cititul Bibliei.

5.) Ia-o ușor, nu te grăbi, mergi în ritmul tău, chiar dacă asta înseamnă să reușești să citești Biblia doar într-un interval de câteva decenii. Oamenii își iau pauze de ani de zile de la fumat, de la mâncat, ba chiar și de la câte o căsnicie. Nimeni nu o să te condamne dacă tragi Scriptura pe dreapta pentru o juma de cincinal.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare