Chiar dacă imperialiștii decadenți se laudă, de peste trei decenii că au reușit să împună în România, în doi timpi și trei mișcări, sărbătoarea alogenă a Halloweenului, cercetătorii britanici ai Academiei Cațavencu au descoperit că în spațiul carpato – danubian scobitul în bostani îşi are rădăcini la fel de vechi precum scobitul în nas. Aşadar, există o serie întreagă de tradiții populare româneşti mult mai apropiate de spiritul sărbătorii decât felul penibil în care penibili se costumează penibil, pe model occidental, sau decât cerşetoria mascată de genul trick or treat.
Bătuta moroiului
Potrivit legendei, plimbatul moroiului, ca obicei care are loc în preajma zilei de 31 octombrie, îşi are rădăcinile în perioada domniei lui Vlad Țepeş. Se spune că unul dintre boierii traşi în țeapă de Drăculea a dispărut din țeapă şi s-a transformat în moroi, bântuindu-i pe locuitorii din Târgovişte. Localnicii s-au adunat în cete şi-n zorii zilei de 31 octombrie au plecat în căutarea moroiului. În noaptea de 31 spre 1, moroiul a fost capturat şi plimbat în lanțuri pe străzile cetății. Fiecare localnic a ieşit în întâmpinare, scuipând moroiul cu semințe de dovleac şi lăsându-se călcat de acesta de trei ori, într-un soi de cruce inversă, pentru a alunga spiritele rele pentru tot anul. Tradiția s-a menținut până în ziua de azi. Cu o săptămână înainte de 31 octombrie, în satele româneşti se pune la cale pânda moroiului, iar pe 31, la miezul nopții, moroiul satului este prins, bătut şi dus pe ulițe pentru a-i călca pe localnici. În căutarea moroiului se folosesc lanterne meşteşugite din dovleci.
Scuipatul semințelor
O altă tradiție populară autohtonă care are legătură cu Halloweenul este scuipatul semințelor de bostan. Semințele scoase din dovleacul cioplit se pun cu o zi înainte de sărbătoare la uscat, iar în noaptea de 31 se mănâncă. Cojile se scuipă, ritualic, pe la tocurile geamurilor, pragurile uşilor, în faţa porţilor şi în orice loc prin care spiritele rele ar putea intra în casă. Aşa că, data viitoare când vedeți un morman de coji de seminţe în faţa blocului sau prin mijloacele de transport în comun, în loc să-i înjuraţi pe scuipători, gândiți-vă că ei tocmai v-au salvat de spiritele demonice.
Bătutul de câmpi
Mulți cred că „bați câmpii” e doar o expresie. Ei bine, bătutul de câmpi este una dintre cele mai bizare şi totodată îndrăgite tradiții populare româneşti. La miezul nopții, ieşi din casă cu lanterna cioplită din dovleac, cauți un câmp şi-l iei la omor cu ce ai la îndemână: palme, pumni, picioare, bâte etc. Ritualul are rol de exorcizare spirituală, el scoțând în mod garantat dracii din tine – acest lucru, cunoscut de mii de ani de înţelepciunea populară românească, a fost observat abia în zilele noastre de oamenii de ştiinţă japonezi, care au organizat săli speciale unde se bat câmpii indoor, nervoşii lovind pereţii cu ce le pică la îndemână, spre a se exorciza.
Agăţatul ielelor
Un alt obicei cu rădăcini păgâne, dar adoptat şi de ortodocşi şi păstrat vreme de două milenii, este „agăţatul ielelor”. Înainte, ielele erau nişte zâne rele, dar, între noi fie vorba, bunese rău, care, cum îl prindeau pe un muritor că le spionează când se scăldau în vreun lac de munte, îl nenoroceau pe viaţă, furându-i vederea, auzul, picioarele etc. Din cauza poluării masive şi a faptului că azi lacurile montane sunt pline de PET-uri, cutii de bere şi cartoane de mici, ielele au dispărut, lăsând însă în loc o specie mai bine adaptată la mediu: printzesa. Aceasta are părul vopsit, gene false, buze pline de botox şi unghii lungi, pictate fistichiu, iar dacă e mai descurcăreaţă decât media, posedă şi o pereche de silicoane măsura 5. Printzesele nu mai fac baie în lacuri, ci în căzi cu şampanie prin cluburi, unde pot fi urmărite de toţi voyeuriştii cu tătic ministru, baron local sau măcar rege al asfaltului. Singurul element care s-a păstrat e că, dacă pune vreo ială d-asta ochii pe tine, te nenoroceşte pe viaţă, furându-ţi, iremediabil, cardul.
Pusul Moşilor în geam
În Oltenia se păstrează tradiţia seculară a Moşilor, şi ea adaptată, evident, timpurilor moderne pe care le trăim. Astfel, Moşi nu se mai pomenesc în cimitire, sâmbăta, la oră de vârf, şi nici măcar nu se mai îngroapă. Ei se spală frumos, se echipează „cu hainele de bun” şi se pun în geam, la camera din faţa casei, să-i vadă poştaşul când aduce pensia. Pentru mai multă veridicitate, li se instalează un mecanism simplu, de tip bielă-manivelă, care să le permită să mişte dintr-o mână ţeapănă, în aşa fel încât nepotul-trântor şi doritor de pensie să poată spune, din faţa porţii, peste gard, „bunicule, salută-l şi matale pe nea poştaşu’, că uite, a venit să-ţi aducă pensia”.
Bătutul nevestei de toamnă
În Moldova există obiceiul ca, în fiecare toamnă, după culesul viilor, bărbaţii să-şi altoiască gospodăreşte consoarta, pe principiul strămoşesc „bate-ţi nevasta fără motiv, ştie ea de ce!”. Pentru a rezista mai uşor acestei datini, moştenite, cu siguranţă, de la daci, femeile beau, cot la cot cu bărbaţii, cantităţi impresionante de vin din noua recoltă şi apoi se lasă zvântate, efectiv, în bătaie, fie cu pumnul, palma sau piciorul, fie – cine are – cu un făcăleţ. Cele mai bune rezultate le dă făcăleţul din lemn de stejar, însă nici cel din lemn de brad nu e de lepădat, iar cel din plastic, luat din „Dragonul Roşu”, a dat, de asemenea, rezultate satisfăcătoare. Ritualul, ne asigură etnologii, are calităţi terapeutice garantate, în sensul că dacă scapă cu viaţă, nevasta n-o să se mai plângă toată iarna de absolut nimic. În ultimii ani, obiceiul a fost exportat şi peste hotare, în Spania sau Italia, dar autorităţile de acolo, insensibile la adevăratele valori româneşti, îi bagă la închisoare pe aceşti ultimi păstrători ai tradiţiilor noastre milenare.
Ritualul piţipoancei de aflare a ursitului
Tot la români se spune că fetele îşi pot afla ursitul în noaptea de Halloween dacă respectă un anumit ritual. Acest ritual a suferit, de asemenea, influenţele epocii moderne. Astfel, piţipoancele din ziua de azi nu trebuie să-şi mai pună sub pernă demodatul busuioc, ci câteva fire de „floarea pasiunii” sau ylang-ylang, şi nu seara, ci la prânz, când îşi fac somnicul de frumuseţe. După aceea, ele se scoală, se spală pe ochi cu apă neîncepută dintr-un bax nou de Izvorul Minunilor şi se machiază cât mai strident, pentru a alunga spiritele rele şi a atrage, în schimb, fazanii cu bani. În timp ce-şi face cafeaua, înainte de a pleca la discoteca din sat, piţipoanca trebuie să se gândească foarte atent la numele pretendenţilor ei, gen Gigi, Marian, Mario, Dorel, Fane, Leo, Skumpiku, Păpushel etc. Apoi îşi bea cafeaua, lasă ceaşca la scurs şi, înainte să-şi pună toacele de 15 cm şi să iasă pe uliţă, se uită în fundul ceştii să vadă ce literă descoperă. Şi, dacă nu ştie să citească, pleacă la discotecă nelămurită, că, vorba lu’ mă-sa, „făi, fetică, ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus!”.
