Pentru că, după ce a promis trai pe vătrai şi huzur ca pe Coasta de Azur în campanie, premierul a început acum s-o dea la întors, ca într-un banc de la Radio Erevan, spunând că el le-a zis fermierilor ceva de bani, dar că nu le dă, ci că le ia!
Dulce ca mierea e impozitul patriei
Aşa se face că, începând de anul ăsta, toţi ţăranii care nu-şi pierd vremea bând carcalete la birt şi aşteptând să vină inundaţiile, ca să-i ducă şi pe ei vreun jandarm în cârcă până acasă, vor fi impozitaţi la sânge. Locuieşti la sat şi ai mai mult de două vaci, zece oi/capre, şase porci? Ai pus-o, ţărane! Se numeşte că eşti un chiabur nemilos şi în consecinţă trebuie să plăteşti bir greu. Mai mult, dacă nu-ţi depui declaraţia de venit până pe 25 mai, te trezeşti c-o să cinsteşti masa guvernului şi cu o amendă, başca impozitul datorat. De birul ăsta asupra agriculturii, majoritatea ţăranilor n-au habar, pentru că guvernul de cinstiţi l-a strecurat în Monitorul Oficial pe neve, de nu l-a ştiut nici vântul, nici ăia de lucrează pământul! Guvernanţii s-au gândit că ar fi bine să pună bir şi pe stupărit, după ce au remarcat, probabil, că de la Burebista încoace nimeni n-a mai avut ideea asta genială. Căci i-auziţi ce zice noua lege: „Potrivit prevederilor Capitolului VII din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aşa cum a fost modificat prin OG nr. 8/2013, pentru cei care deţin peste 50 de familii de albine, impozitul pe venit se va determina pe bază de normă de venit stabilită pentru fiecare familie de albine. Astfel, norma de venit corespunzătoare veniturilor pentru perioada 1 februarie 2013-31 decembrie 2013 este următoarea: între 50 şi 100 de familii, norma de venit este de 70 de lei/familie de albine; peste 100 de familii norma de venit este de 98 de lei/familie de albine. Impozitul pe venit va fi stabilit de organul fiscal competent prin aplicarea unei cote de 16% asupra venitului anual stabilit pe baza normei de venit, impozitul fiind final”. Carevasăzică, dacă ai avut proasta inspiraţie să fie apicultor gospodar în România, stai, frate, că te-nvaţă guvernul Ponta minte! Scoţi câteva mii de lei mintenaş, n-ai vrut tu familie (de albine) numeroasă?
Conspiraţia mediocrităţii
Ce i-a determinat pe miniştrii USL să ia o asemenea decizie pe şestache? Unii zic că la mijloc ar fi niscaiva interese oculte şi că importatorii români de miere ar avea tot interesul să pună pe butuci agricultura autohtonă, vânzând la preţuri de dumping miere fabricată pe vapor, între Hong Kong şi Shanghai, din aia de care guşti la piaţă şi mori acasă. Alţii, ca de pildă domnul Angel Băloi, preşedintele de onoare al Asociaţiei Apicole „Pro Apis”, nu sunt adepţii teoriei conspiraţiei: „Mi-e greu să cred că noi, românii, ne putem tăia singuri craca de sub picioare, spune dl Băloi. Cred mai curând că guvernul a apelat la aceste biruri, fiindcă, pur şi simplu, nu s-au mai găsit alte surse de finanţare a bugetului. Oricum, agricultura trebuia să fie o prioritate naţională, deci această fiscalizare ar fi trebuit să fie mult mai ponderată. Nu mai spun că, pe vremea comuniştilor, apicultura nu doar că nu era impozitată, dar fermierii primeau cote de zahăr din partea statului! Iar dacă vă veţi informa, veţi vedea că, din 2014, apicultorii nu vor mai beneficia nici măcar de stimulentele de care au avut parte până acum, şi mă refer la biostimulatori”. O altă ipoteză ar fi însă că guvernanţii s-au prins că mulţi apicultori au accesat fonduri europene de sprijin, fie de 20.000 de euro, fie cu 1.500 de euro pe an, timp de cinci ani, prin măsurile 112 şi 141, şi ce şi-au zis: „Să circule prin România vreun bănuţ pe care noi să nu-l impozităm la sânge?”, uitând că, de fapt, nu vorbim despre subvenţii (de care beneficiază agriculturii, dar nu şi apicultorii!), ci de proiecte de dezvoltare şi extindere cu condiţionări extrem de stricte.
Unde-au mers 50, merge şi suta!
Inginerul Ioan Fetea, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România, critică faptul că organizaţia sa, care de 55 de ani se ocupă de destinele apiculturii româneşti, n-a fost nici măcar consultată înainte de emiterea Ordonanţei 8/2013, aflând doar din presă de existenţa ei! „Nu ştim exact ce costuri va presupune această impozitare, care nu s-a mai făcut pe apicultură şi care va duce la descurajarea apicultorilor. După ce, în ultimii şase ani, s-au alocat fonduri pentru apicultură, ceea ce a dus la dezvoltarea sectorului, la creşterea numărului de familii de albine, exploataţiile care s-au format vor fi acum divizate din nou, întorcându-ne acolo de unde am pornit! De aceea, noi solicităm măcar neimpozitarea până la 100 de familii de albine, aşa cum se specifica în proiectul de lege iniţial. Nu ştim de ce această cifră propusă iniţial a fost scăzută la 50! Oricum, măsura luată de guvern îi va face pe mulţi apicultori să renunţe la îndeletnicirea lor, asta şi din cauza cheltuielilor pe care le implică menţinerea stării de sănătate a familiilor de albine. Se cunosc pierderile mari de familii de albine şi în consecinţă impozitarea va avea efecte negative pe toate direcţiile, creşterea efectivelor de albine nemaifiind o prioritate pentru apicultori. Mai mult decât atât, să nu uităm că veniturile din apicultură sunt foarte variabile de la an la an, în funcţie de condiţiile climatice, care pot adesea împiedica obţinerea unor producţii care să asigure existenţa familiilor de albine, lucru care implică efectuarea de cheltuieli suplimentare pentru asigurarea rezervelor de hrană.”
Dispar albinele? Dispare viața pe Pământ!
Şi astfel, după o dezvoltare timidă, în ultimii ani, apicultura – unul dintre puţinele domenii care ar fi putut aduce profituri substanţiale României – e pe cale să fie pusă pe butuci, printr-un impozit aberant! Ce dezastru va urma anul acesta nu e greu de ghicit, date fiind birurile de mii de lei pe care apicultorii vor fi obligaţi să le plătească. Iar distrugerea, conştientă sau nu, a apiculturii de către guvernul Ponta este doar partea văzută a aisbergului. Partea nevăzută – daunele produse agriculturii în ansamblu de absenţa polenizării plantelor n-o vom simţi, probabil, noi, ci generaţiile viitoare. Albert Einstein spunea, cândva, că, „dacă timp de patru ani n-ar mai exista deloc albine, n-ar mai exista polenizare, deci n-ar mai exista viaţă pe pământ”. Isteţii de la Palatul Victoria par să nu fie însă conştienţi de acest avertisment. Sau, dacă sunt, nu le pasă: adică ce, dacă nu mai există viaţă pe pământ, n-o să mai poată morţii lui Dragnea să-i mai voteze şi-n 2016?
Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii: „Legea este o eroare!”
„Din păcate, până acum la noi a fost o apicultură de subzistenţă şi doar în ultimii ani a primit un anumit impuls de dezvoltare. În 2010, de pildă, aveam cam 740.000 de familii de albine, iar la începutul lui 2012 erau deja 1,4 milioane de familii! Deci pe apicultură, mai mult decât pe oricare alt domeniu agricol, nu trebuia pusă taxă! A impozita acum apicultura înseamnă o mare şi gravă eroare! În loc să meargă pe susţinerea măsurii 112, pentru că extrem de mulţi tineri s-au apucat de agricultură graţie acestei măsuri, guvernul îi taxează pe apicultori! Nu mai vorbesc de ce înseamnă participarea apiculturii la balanţa comercială a României, fiindcă în 2011 producţia marfă din apicultură a fost de 22.000 de tone de miere, din care aproape jumătate s-au dus la export! Iar reducerea numărului de albine înseamnă afectarea productivităţii unor culturi cum sunt cele de rapiţă, floarea-soarelui, plantele medicale, pomii fructiferi. Sunt ţări precum Grecia, bunăoară, care stimulează creşterea albinelor, acestea având o contribuţie extraordinară la producţia agricolă, fiindcă numai prin polenizare obţii plusuri de producţie.”
„Probabil, guvernanţii nu cugetă, muncesc!”
La cum au conceput impozitarea forfetară pentru producţia animalieră, e clar că guvernanţii noştri n-au catadicsit să le ceară părerea specialiştilor din apicultura românească. Noi am cerut-o şi iată ce ne-a răspuns dr. Gheorghe Dobre, preşedintele ROMAPIS, Federaţia Asociaţilor Apicole din România.
Credeţi că ne lasă trântorii de politicieni fără albine?
Totul este posibil. Mai ales că există un precedent în China, când în lipsa albinelor au fost nevoiţi să polenizeze manual pomii fructiferi. Alerta este dată la nivel mondial. Sindromul Dispariţiei Coloniilor de albine, pe scurt CCD (Colony Collapse Disorder), este o realitate. UE cu aproape zece ani în urmă a lansat programe naţionale de refacere a coloniilor de albine dispărute, care continuă şi acum. Totuşi, nu aş numi politicienii actuali trântori, jignim această castă care asigură perpetuarea albinei melifere, i-aş numi inchizitori ai secolului 21.
De ce este albina considerată animal de către statul român?
De ce albina este considerată animal? Pentru că se confundă regnul cu specia, şi la nevoie nu se fac precizări. Sunt diferenţe majore pe toate planurile între albine, care sunt insecte utile nedomesticite, şi un mamifer domestic sau o pasăre.
Apicultura din România nu a mai fost impozitată, din câte ştim. Ce i-a apucat pe guvernanţi să o facă acum?
S-a încercat impozitarea în toate regimurile, inclusiv pe timpul fanarioţilor cu „văcăritul”, dar au fost afurisiţi de feţele bisericeşti sau au fost înfricoşaţi de mânia mulţimilor şi au renunţat. Ce i-a apucat acum? Le-au sticlit ochii la fagurii de miere, ignorând faptul că mierea nu e pentru ei, ci pentru albine, ca să poată supravieţui pe vreme de criză. Au uitat că apicultorul recoltează mierea numai atunci când aceasta prisoseşte în stup, uită guvernanţii că după ce jupoi animalul (adică îl impozitezi), rămâi fără el şi nu prea ai ce face cu pielea. Comparând la nivel european valoarea mierii de albine care se exprimă în câteva sute de milioane de euro cu valoarea polenizării plantelor entomofile, aceasta din urmă se exprimă în zeci de miliarde de euro. Probabil, guvernanţii nu cugetă, muncesc!
Cum fac albinele de nu ajung trântorii să conducă stupul, cum păţim noi?
Simplu, când se ajunge la criză îi dau afară din stup şi-i lasă să piară prin propria lor inactivitate.
Să presupunem că rămânem fără albine în România. Cum s-ar resimţi schimbarea asupra mediului? Dar în vieţile şi buzunarele oamenilor?
E un scenariu apocaliptic greu de realizat, dar nu imposibil. Fără polenizare, dispar plantele entomofile, fără polenizare, nu avem hrană, nu avem nici biodiversitate, nici evoluţie, fără plante, apare deşertificarea, stagnarea, migraţia populaţiilor etc. Fără hrană, apare canibalismul la toate speciile şi după aceea nu mai apare nimic. Viaţa este legată cu aţă, se rupe uşor, iar fără albine, de buzunare nu vom mai avea nevoie, şi nici de card.
Ce spune Ministerul Agriculturii?
Am solicitat explicaţii şi responsabililor din Ministerul Agriculturii referitor la motivul pentru care a fost introdus impozitul pe stupărit şi am primit următorul răspuns: “Impozitarea activităţii de creştere a animalelor a devenit o necesitate, având în vedere că un număr însemnat de persoane fizice produc materii prime pentru piaţă, nesupuse fiscalizării, producându-se o concurenţă neloială faţă de persoanele juridice supuse fiscalizării pentru aceleaşi produse livrate pieţii. Deoarece cea mai mare parte a persoanelor fizice nu sunt înregistrate fiscal, Ministerul Finanţelor Publice a apreciat că procedura cea mai simplă este impozitarea pe normă de venit, care nu presupune ţinerea la zi a evidenţelor contabile. La stabilirea normei de venit s-a utilizat metodologia de calcul al marjei brute, folosită la calculul unităţii de dimensiune economică, adaptată fermelor familiale care aplică sistemul de creştere extensiv, cu producţii moderate şi imputuri joase. Au fost considerate venituri sumele încasate din valorificarea produselor de origine animală în stare naturala, respectiv material biologic, miere şi produse apicole, iar costuri, cheltuielile efectuate cu achiziţionarea stimulentelor nutritive şi cele cu deplasarea stupilor în pastoral pentru realizarea producţiei. În cazul apicultorilor, sunt scutiţi de plata impozitului cei care deţin 50 de familii de albine, iar cei care deţin de la 50 de familii de albine în sus plătesc un impozit diferenţiat pentru 51-100 de familii şi peste 100 de familii de albine existente din care se scad cele 50 neimpozabile. Creşterea dimensiunii exploataţiei este opţiunea fermierului, în funcţie de piaţa de desfacere şi de eficienţa economică a activităţii”.
Publicat în revista AC, nr. 11 (11 – 17 martie)
