AcasăActualitateUltimele noutăți privind finala Europa League

Ultimele noutăți privind finala Europa League

Pentru că Sorin Oprescu s-a implicat personal în buna desfășurare a finalei de Europa League dintre Atlético Madrid și Athletic Bilbao, vă anunțăm că au fost luate următoarele măsuri:

– toți riveranii din preajma Stadionului Național sunt obligați să-și parcheze automobilele în județul Ilfov, pentru a favoriza traficul pietonal;

– pentru că bordelurile nu mai fac față/spate numărului mare de clienți, locuitorii blocurilor din preajma stadionului sunt nevoiţi să se mute pentru 1-2 nopți;

– patinoarul Flamaropol a fost desființat în regim de urgență și transformat în mall cu specific iberic;

– pentru a-i face să se simtă ca acasă, Sorin Oprescu va reproduce celebrul eveniment de la Pamplona, fiind permis accesul taxiurilor pe Bulevardul Basarabiei. Evenimentul se va intitula „Cursa cu Boi”;

– partida se va desfășura cu acoperișul tras doar dacă funcționează;

– pentru a fluidiza jocul, Sorin Oprescu a hotărât să fie singurul băiat de mingi;

– fiind criză, se va juca folosind un singur balon, cumpărat de la Dragonul Roșu;

– trofeul Europa League este păzit foarte bine de doi pensionari, paznici la metrou;

– fotbaliștii celor două echipe au fost rugați de organizatori să nu alerge foarte mult pe teren și, pe cât posibil, să-și calce pe urme, pentru a nu deteriora gazonul;

– la pauza meciului se va asculta RBD și pe ecrane se va difuza o telenovelă;

– primii 1.000 de suporteri la stadion primesc 1 kg de căpșune;

– în pauza meciului, Pro TV va difuza ultimul episod al serialului „Tânăr și neliniștit”;

– Serviciul de Pașapoarte și-a extins programul în această seară pentru româncele care se îndrăgostesc brusc de un iberic;

– RATB va circula cu controlori bilingvi.

Vezi și LIVE TEXT pe

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare