Sunt oameni care, dimineața, când se trezesc, deschid fereastra dormitorului și văd muntele. Sună bine, nu? Doar că, în cazul de față, muntele e de gunoi, are 44 de metri înălțime, iar geamul nu poate sta deschis mai mult de câteva secunde. Pute!
Pute atât de rău groapa de gunoi de la Glina, încât duhoarea ajunge până-n București, iar când te apropii, te simți ca într-un veceu de gară. Sunt 114 hectare de mizerie, din care se scurge o zeamă fetidă care otrăvește pământul, aerul, vegetația, animalele, oamenii. Localnicii – adică cei din Glina sau din Popești-Leordeni, așezările care înconjoară groapa – numesc această scurgere de gunoi descompus pișălău. În pișălău se îngrașă gândacii, care se fac mari cât pumnul de copil și se înmulțesc cu miliardele, o duc bine câinii vagabonzi sălbăticiți care atacă gospodăriile și ucid orătăniile, fac bani țiganii care adună fier vechi, dar, mai ales, din pișălău se îmbogățesc șmecherii. De-a lungul anilor, oamenii locului au făcut zeci, sute de reclamații către primărie, Garda de Mediu, prim-ministru, președintele României, ba chiar și către UE. Pân’ la urmă, de la toți au primit același lucru: UE.
Haitele de câini și gângăniile mutante
Florea Dobrin (53 de ani) și-a cumpărat pământ în Popești-Leordeni în 2005. Pe atunci, primăria susținea că a obținut aprobarea pentru închiderea și ecologizarea gropii, iar prețul terenului era bun. Om de ispravă, nea Dobrin s-a apucat de treabă și și-a ridicat o casă mare și dichisită. Groapa, însă, nu s-a închis. Contractul cu SC ECOREC SA, firma sicilianului Massimo Ciancimino, care administrează groapa de gunoi, a fost prelungit pe încă doi ani, apoi pe încă doi, apoi, ca să nu se mai deranjeze atât de des, l-au lungit până-n 2027. Oamenii s-au revoltat, au pus întrebări furioase, iar când au auzit zvonuri cum că don Massimo ar face parte dintr-o organizație respectată, pe numele ei Cosa Nostra, s-au mai potolit.
Între timp, mormanul de gunoi a crescut și-n înălțime și-n lățime, iar acum a devenit vecin apropiat cu nea Dobrin. Atât de apropiat, încât este primul lucru pe care-l vede când se uită pe geam. „Acum nu miroase așa tare“, zice Florea Dobrin, iar noi, amețiți de putoare, ne întrebăm dacă n-are cumva dopuri în nas. „Să vedeți cum e când e caniculă afară, atunci chiar că nu se poate respira. Știți cum e să stai cu geamurile închise când afară sunt 40 de grade Celsius? Păi nu știți și nici n-ați vrea să știți. Când m-am plâns unora, mi-au zis că de ce nu-mi pun aer condiționat. Păi aerul ăla condiționat nu tot de-afară vine?“, mai spune nea Dobrin.
Groapa e atât de prezentă, încât influențează viața localnicilor în mod direct, și asta lăsând la o parte duhoarea. „Câinii au săpat pe sub gard, mi-au intrat în curte și mi-au mâncat găinile. 150 de păsări mi-au omorât până acum. În pivniță au apărut niște gângănii de n-am văzut în viața mea, sunt lungi cât o palmă și au o sută de picioare. Haideți să vă arăt“, ne invită gazda noastră. Refuzăm, motivând lipsa de timp.
„Știți cum se moare la noi? În fiecare zi se moare“
Ne primește Romeo Rainea (60 de ani), un om gospodar, cu o curte mare, bogată în pomi fructiferi și viță de vie. Ca un punct de hotar, între groapa de gunoi și gardul lui nea Romică, este arborat un steag roșu cu PSD. „E foarte folositor, sperie graurii“, spune el.
Romică Rainea e născut și crescut în Popești-Leordeni, e pensionar și vânător, a făcut lupte libere la Steaua și are o țuică de prune excelentă. La fel ca toată lumea care se învecinează cu muntele din care izvorăște pișlălău, nea Romică e foarte supărat. „Când am vrut să-mi culeg roșiile, m-au atacat câinii, au sărit să mă sfâșie, așa că am renunțat. Țiganii de pe groapă mi-au furat toți spalierii de fier din vie. Poliția s-a dus la REMAT, ăia de-acolo au spus cine a venit cu stâlpii și polițistu’ s-a dus peste ei. Știți ce mi-a zis Poliția? Cică n-au răspuns țiganii la poartă, așa că au închis dosarul cu A.N.“.
Nea Romică e fatalist. „Știți cum se moare la noi?“, ne întreabă el. „În fiecare zi se moare. Și nu se naște nimeni. Asta e, ce să-i faci?!“. Nea Romică e nostalgic. „Înainte, exact unde e acum muntele de gunoi, era lacul Cocioc, o frumusețe. Mamă, mamă ce de pești prindeam…“.
Ia petiția, dă petiția
Ani la rând, localnicii din Glina și din Popești-Leordeni au depus reclamații peste reclamații. Nu s-a rezolvat nimic. Un comisar de la Garda de Mediu a vizitat o gospodărie, a văzut, apoi a recomandat: „Vă invadează gândacii și șobolanii? Săpați un șanț și umpleți-l cu petrol“. Un funcționar de la Primăria Popești-Leordeni, după ce un localnic a reclamat că-i cade gunoiul din groapă-n cap, la propriu, a emis următoarea concluzie: „Nu aveți gard adecvat pe latura de Vest“. Un alt funcționar s-a enervat: „Cine te-a pus, bă, să-ți cumperi teren acolo?“
Circuitul petițiilor este încârligat și nu duce nicăieri. Primăria își declină competența (are un contract semnat și parafat cu administratorii gropii, care nu poate fi încălcat) și petiția pleacă mai departe la Garda de Mediu, care o trimite înapoi la primărie. De la președinție se duce la Ministerul Mediului, de unde pleacă la Garda de Mediu, de unde se întoarce la primărie. Și tot așa. Viceprimarul din Popești-Leordeni, Iosif Năstase, o spune pe șleau: „N-avem cum să ne luăm de ECOREC, pentru că au contract și nu ne putem atinge de ei. Nici noi nu știm cine e în spatele afacerii, tot ce știu, dar din auzite, e că omul de bază al italienilor, cel care învârte treaba aici, ar fi unul Dombrovschi, dar eu nu l-am văzut niciodată“.
În privința petițiilor, Parlamentul European a fost cel mai zelos. A trimis un răspuns în care spunea că a primit reclamația, încă unul în care confirma că a citit-o, altul în care afirma că e justificată, altul în care anunța că va trimite pe cineva la fața locului, încă unul în care susținea că acel cineva a fost la fața locului, altul în care spunea că problema va fi studiată și ultimul în care zicea că situația reclamată nu e de competența lor. Și a rămas ca la-nceput.
Cum să speli bani cu murdărie
Pe vremuri, pe locul unde e acum groapa de gunoi era un sat. Pânza freatică fiind foarte aproape de suprafață în acel loc, satul s-a scufundat și a apărut un lac, Cociocul. La cutremurul din 1977, tot molozul rezultat din clădirile prăbușite a fost aruncat în acest lac. Așa a devenit, întâi neoficial, groapă de gunoi, apoi oficial la jumătatea anilor ‘90, când administrarea gropii a fost atribuită firmei ECOREC, care încasează între 12 și 20 de euro pe fiecare tonă de gunoi, în condițiile în care Bucureștiul și zonele limitrofe produc zilnic mii de tone de resturi. Postul TV Euronews susține că mafia italiană spală bani în groapa de la Glina, cu participarea mituită a autorităților române. Noi îi credem, deși să speli bani în gunoi e cel puțin bizar.
Răzvan Prițulescu, Dan Mazilu
Foto: Andrei Dumitru
