Românii au o pasiune incontestabilă pentru Sărbătorile Naționale de toate felurile. Nu neapărat pentru faptul că ar fi adepții afișajului public repetat în compania simbolisticii specifice, tricolore, ci mai degrabă pentru că la noi, după jumătate de secol de defilări de 23 August, orice serbare național în plus înseamnă, prin aplicarea legii, o zi de muncă în minus.
Și, că tot vorbeam de 23 August, trebuie spus că, mai nou, după accidentala lor accedere în Parlament, aleșii AUR au reluat, în parte, mai vechea ideea potrivit căreia existenţa a două zile naţionale, adică 10 Mai şi 1 Decembrie, ar trebui luată în serios.
Referitor la ideea în sine, nu știm dacă declaraţia a fost făcută pe considerente strict electorale, pentru că în ziua de azi zecile de mii de susținători ai Regalității le poți număra pe degetele de la o mână, și nici dacă onor comitenții s-au gândi și la o planificare semestrială a Zilelor Naţionale, ori la o nouă Unire Românească. Respectiv, contopirea într-o Vacanţă Mare a tradiţiilor specifice, pornind de la 1 Mai, trecând prin sărbătorile pascale şi culminând cu 10 Mai-ul care, coroborat cu weekendul aferent, ar asigura expandarea dragostei populare şi de partid.
În acest spirit de elan muncitoresc, bisericesc şi câmpenesc, de ce nu am repartiza trimestrial Ziua Naţională, să nu aibă poporul timp să uite că nici noi nu îl uităm pe El?
Bunăoară, pentru primul trimestru, ziua de 8 Ianuarie ar fi cum nu se poate mai potrivită ca Zi Naţională, fiind cea în care s-a instituit nemuritoarea funcţie de „paharnic” în Ţara Românească. Ataşată la festivităţile precedente, ale Bobotezei şi Sf. Ioan, ar rezulta iarăşi o ferventă şi neîntreruptă prin muncă sărbătorire, începând din 25 Decembrie. Pentru trimestrul doi chestiunea e deja lămurită, prin propunerea prezidenţiabilului, să vedem cum o adecvăm pe trimestrul trei. E clar că aici nu există alternativă, 23 August neavând vreo contracandidată serioasă. Cum Dumnezeu nu doarme, când e vorba de credincioşii lui ultra-ortodocşi, se lipeşte şi Naţionala asta excelent de un weekend.
Pe trimestrul patru avem, evident, o Zi Naţională oficială, plus una-două-trei rezultate din colaborarea statului cu BOR, plus prelungirile dictate de stat în teritoriul propriu, cum ziceam mai la început, şi iată că am ajuns iar într-un trimestru unu, cu 8 Ianuarie pomenit.
Atenţie mare, voi care votaţi! Toate astea sunt valabile doar în sistemul de stat, cei care lucraţi la privat lăsaţi orice speranţă! Păi dacă ne apucăm toţi de celebrat aşa, de unde mai facem noi, cei de la stat, buget de austeritate pentru voi şi retribuţii pe criterii de eficienţă maximă pentru noi?!