Istoria e o curvă lacomă şi se împerechează cu cine dă mai mult. Când iese la produs întâmplări care satisfac poftele gloatei, n-are timp de judecăţi drepte şi nici nu face nazuri în aşteptarea cavalerilor manieraţi. În cărţile despre cauze care au schimbat lumea încap deopotrivă lichelele, călăii şi despoţii luminaţi.
Din când în când, dar totuşi foarte rar, sunt consemnate mărturii şi despre fapte bune ce au rămas nepedepsite, însă asta e întotdeauna excepţia şi nicidecum regula, prin urmare n-ar trebui să mire pe nimeni că o dreaptă judecată sfârşeşte, cel mai adesea, prin a fi biciuită în piaţa publică şi aruncată în malaxorul care amestecă eroii de ieri cu învinşii de azi, dând naştere unei paste cleioase cu care se pictează barometrele savante ce măsoară opinia publică.
Traian Băsescu s-a vrut un erou modern şi e pe cale să-şi sfârşească al doilea mandat îngropat în fiere. Istoria pe care se obişnuise s-o dicteze scribilor adunaţi cu gura căscată în birourile din Modrogan sau de la Cotroceni face nazuri şi se lasă din ce în ce mai greu consemnată în canoanele aproape clasice ale vremurilor bune, când tot ce spunea el, Preşedintele, era literă de lege şi nicidecum tocmeală. Părăsit de consilierii în stare să ridice din sprâncene şi biciuit cu vorbe pe la colţuri de foştii colegi de partid, trebuie că azi se simte singur şi gol în faţa mulţimii, având în faţă doar perspectiva unui destin nedrept şi a unor ţinte ratate, fiind la un pas să se declare învins şi să repete soarta lui Emil Constantinescu, un alt neînţeles pe care l-a luat în balon adeseori.
Poate că Băsescu a pierdut deja partida. Şi are mai puţină importanţă câte autogoluri şi-a dat în anii din urmă. Dar e important, măcar pentru condicuţa istoriei recente, să privim atent la cum arată cei care juisează azi în piaţa publică în aşteptarea unui final fericit sinonim cu plecarea dictatorului de la Cotroceni: epoca eufemismelor a apus, iar la kilometrul zero al democraţiei s-au instalat golanii Peluzei Sud şi revoluţionarii de profesie. Iar dacă se deschide şi balconul pentru o cântare cu manele, am putea avea şansa să privim un tablou complet al renaşterii României după un travaliu complicat care s-a întins pe mai bine de două decenii.
Dacă asta e noua societate civilă pregătită să intre în cărţile de istorie, ne aşteaptă un viitor fericit. La viitorul derby Steaua – Dinamo reinstaurăm monarhia şi, dacă nu revine Universitatea în prima Ligă, trecem la execuţii pe stadioane, ca să închidem, în mod strălucit, înfrăţirea revoluţionarilor de ieri cu golanii de azi.
