Nemulţumiţi de dictatura Cezarului chel de la Cotroceni, anu’ trecut pe vremea asta o serie întreagă de revoluţionari voiau să facă pe eroii-martiri. Teveristul Sobaru s-a aruncat de la balconul Senatului, dar, din păcate, n-a nimerit niciun pântec de parlamentar obez şi s-a rănit serios. Ulterior, i s-a promis un loc pe listele electorale ale USL, dar mai-marii partidului nu l-au considerat, probabil, suficient de bătut în cap pentru a deveni reprezentantul lor, aşa că bietul om s-a ales şi cu nasul spart, şi cu onoarea nereperată. Mult mai câştigată a fost învăţătoarea din Caracal, Cristiana Anghel. Intrată în greva foamei spre de a deveni o martiră a democraţiei originale, mioritice, ea a depăşit orice record imaginabil în materie: a stat fără să mănânce nu mai puţin de 70 de zile. Ce-i drept, fiindcă democraţia e la noi originală, de la Iliescu citire, şi duduia Anghel a ţinut tot o grevă a foamei originală: mai un suc de fructe, mai o apă plată cu lămâie, mai o cafeluţă. Păi, grevă, grevă, dar fără tabietul zilnic, cafeluţa? Ce plăcere să mai aibă săraca femeie de la viaţă? Ei, cum-necum, greva a fost pentru ea o soluţie win-win: Cristiana Anghel a şi slăbit, că se cam îngrăşase-n talie, şi i-a luat şi banii Varanului, fiind plătită, pentru prestaţiile lăcrimoase de la Antena 3, cu drepturi de autor pe persoană fizică autorizată să facă foamea. Mai mult, spre deosebire de Sobaru, distinsa doamnă a fost considerată suficient de fomistă pentru a deveni senator USL.
Povestea frumoasă însă abia de-acum începe. Căci în decembrie, ajunsă parlamentară, doamna învăţătoare ameninţa că demisionează pe loc dacă Victor Ponta nu alocă, aşa cum a promis, Educaţiei 6% din PIB! A trecut decembrie, s-au dus sărbătorile, s-a adoptat Bugetul, iar Educaţia a primit un anemic 3,14% (da, exact cât constanta din PIB, ceea ce înseamnă, în traducere liberă, că guvernul a cam făcut pe dascăli. V-aţi fi aşteptat, desigur, ca militanta din Caracal nu doar să se ţină de cuvânt, ci să şi intre iarăşi în greva foamei, de astă-dată fără cafeluţă. Hai, mă, cum naiba să facă aşa ceva? La ce preţuri mici au ăştia la bufetul Senatului ar fi fost blasfemie pă faţă să intre-n greva foamei! Prin urmare, duduia Anghel a uitat în ianuarie ce spunea în decembrie, dar şi-a adus aminte că, înainte de a fi martiră, este creştină şi l-a iertat pe Ponta, creştineşte. Că aşa e ea, are sufletul mai mare ca burta. Iar profesorii cărora Victoraş le-a jurat, pe cravata lui roşie de pionier, că le măreşte leafa, în loc să dea mărunt din buze, mai bine s-ar bucura: dacă madam Anghel a ajuns ditamai senatorul, după 70 de zile de grevă a foamei, vă daţi seama ce ar putea ajunge ei, care vor face foamea patru ani?
Publicat în revista AC, numărul 6
