Cum o fi, băi, nene, să ajungi premier în anul 2012 şi să deschizi debaraua cu vechituri purtate pe vremea lui Pazvante Chioru’ Văcăroiu, ca să-ţi alegi ministru de Finanţe?! De parcă n-ar fi fost destul, mai umbli şi beat prin pivniţă, punând pe masa guvernării nişte murături la Educaţie şi la Externe, iar ca să fie tacâmul complet, aşezi sluga turnătorului în fruntea Agriculturii, plus un necopt la Justiţie!
Guvernul lui Victor Ponta e o grabă tristă. Născocit din dorinţa de a bifa rapid o listă în stare să potolească şi pofta de putere a baronilor locali, şi dorinţa de schimbare a electoratului, arată ca un chef de punkeri pe muzica lui Vasile Veselovski: toată lumea e mangă şi trage pe nas aerul tare al puterii, aşa că azi nu mai contează, iar mâine nici nu există. Deci, cum ziceam, o grabă tristă!
Dacă i-a trecut cuiva prin minte să ne dovedească faptul că useliştii n-au în buzunar icoana făcătoare de minuni guvernamentale, revelaţia s-a produs: lista miniştrilor lui Ponta arată după chipul şi asemănarea sfinţilor părinţi ai preacurviei româneşti, Felix şi Hrebenciuc, cu singura deosebire că unii dintre ei n-au apucat să se tăvălească până acum pe masa de ședinţă din palatul Victoria, dar au exersat, îndelung şi la rece, cum se face schimbarea la faţă din impostor bănuit într-unul dovedit. Cel mai bun exemplu îl avem în operaţia pe coc deschis la care a fost supusă madam Dumitrescu, care era cât p-aci să-şi urce siviul siliconat pe scaunul din fruntea şcolii româneşti, dar n-a mai apucat, din fericire, decât să înghită în sec, privind cum îi fură caşcavalul un anonim din Bihor.
Neavând exerciţiul guvernării, n-avem de unde şti ce te îmbată mai tare, dar putem bănui că ameţeala începe imediat după nominalizare şi ţine până la votul de învestitură, după care se rupe filmul şi se lasă cu o mahmureală care ţine între câteva luni şi câţiva ani, în funcţie de numărul pomenilor electorale la care eşti nevoit să fii părtaş ca să nu intri cu guvernarea-n gard şi cu partidul în Opoziţie. Pentru domnul Ponta însă, adept al formulelor hibride, există, e adevărat, şi alternativa: aceea de a o da de gard când eşti în Opoziţie, dar mai ales când ajungi la Putere!
