Mare trebuie să fie lehamitea poporului, de-a ajuns Lăzăroiu să dea în bobi ghicind că viitorul politic la locale e rezervat independenţilor! Care independenţi, băi, băiatule?!
Dacă modelul şuşei politice în care a jucat, vreme de patru ani, Oprescu de la Bucureşti e gata să fie clonat şi prin alte urbe, atunci nu ne rămâne decât să anunţăm un grandios turneu de retragere a neuronilor din electorat pe acordurile celebrului refren „te-am votat, să moară mama, dă mălaiul şi pastrama!”.
Carevasăzică, după cum ne anunţă ’mnealui, cine se însoţeşte la scrutin de sigla şi numele partidului are, din start, mai puţine ştampile în frunte, pe motiv că lumea visează candidaţi ai nimănui. Nişte rebeli, eventual cu o cauză. Genul romantic. Cum ar fi Nicuşor Dan, iar dacă vă întrebaţi cine e Nicuşor Dan, tocmai aţi găsit un motiv suficient să-i daţi un telefon amicului Lăzăroiu şi să-i spuneţi că teoria lui cu independenţii e dată dracului. La propriu!
Într-o ţară în care, de mai bine de un secol, cel mai bun program electoral e ăla dintre orele în care se numără voturile, iluzia independenţilor victorioşi are efect laxativ doar pentru puţinii inşi care se tot screm să găsească unu’ bun pe care să-l aleagă, chit că la numărătoarea finală vor constata că votul lor a fost un fel de Chirieac în stenograme.
Dacă Oprescu, Mazăre, Piedone sau Pinalti sunt azi modele de gospodari şi fruntaşi în urbe, de unde dracu’ să apară alţii mai potriviţi şi, eventual, independenţi? Că n-au văzut românii şi neam de neamul lor figuri mai solitare şi mai preocupate să numere arginţii puşi la teşcherea decât mai sus-numiţii, chiar dacă o fac, de ani de zile, la adăpostul buzunarelor împrumutate de la amante, prieteni sau odrasle.
Alegerile care bat la uşă vor fi la fel ca toate celelalte, un biet scrutin fără surprize majore, dar, dacă e să mai sperăm o dată, măcar s-o facem în linişte şi pace, că doar n-o să luăm modelul din Liga lu’ Mitică, unde proştii din tribune visează să vadă outsideri câştigând campionatul şi pe Mitică însuşi câştigându-şi dreptul de a primi chiftelele cu praştia.
Cât despre Lăzăroiu, rămâne în istorie ca omul de la Mancha: el călărind pe mârţoagă şi alţii călărind-o pe Dulcineea, însă, până la alegeri, mai are omul şanse să descopere că trăieşte în ţara unde se macină ideile cu candidaţi independenţi victorioşi doar pentru a da apă la moara fraierilor care mai speră să-l vadă cum omoară balaurii dând un vot şi-o idee în vânt.
