Avea bunică-miu o vorbă când, după două ţoiuri cu ţuică de Piteşti, punea problema unui nou război mondial. „Te iei după ăsta, măi, nepoate, dacă-ţi zice mâine să treci Prutul?” Din cauza asta, la care se adaugă multe altele, nu l-am votat niciodată pe Iliescu.
Azi, când bătrânul s-a dus de mult la cele veşnice, îmi pare că întrebarea lui simplă rămâne o formulă nemuritoare şi infailibilă pentru a cântări bărbăţia politică a oricărui ins cu pretenţii de lider.
Ia să ni-l închipuim pe Antonescu, dar Crin de astă-dată, rostind ordin de luptă. Sunt convins că ar face-o din toţi rărunchii, dând ochii peste cap şi promiţând victoria, dar ar fi riscul mult prea mare să nu se trezească la apelul de dimineaţă sau să chiulească, pur şi simplu, la ora de mobilizare. Ponta iese repede din calcul: până apucă el să-i întrebe pe Iliescu şi pe Năstase cum o fi mai bine şi dacă nu cumva trecerea Prutului e tot o manevră a lui Băsescu, ajung răcanii rezervişti, iar rezerviştii – oale şi ulcele. Pe Boc e imposibil să şi-l imagineze cineva în uniformă, pe Vadim Tudor n-ar paria nimeni că reuşeşte să se elibereze în timp util din cămaşa de forţă, Oprescu ar avea nevoie de o autostradă suspendată măcar până la graniţă, iar Kelemen Hunor s-ar gândi că e momentul potrivit pentru a încerca o negociere.
Speranţa rămâne în Casa Regală. Duda e drăguţ în uniformă, dar ţine sabia cu două degete şi nu le are cu trăgaciul. Regele a mai jucat în piesa asta, dar şi-atunci a încurcat replicile, iar Margareta s-ar ofili, o dată în plus, căutând Prutul pe hartă. Cât despre bietul Paul, numai de bine: la câtă minte are, ar fi în stare să comande un proces pentru stabilirea paternităţii ideii şi să întârzie, astfel, intrarea în război măcar cu vreo douăj’ de ani.
N-ai cu cine, prin urmare. Iar Băsescu iese din calcul. La câte războaie a declanşat până acum, mă tem că singurul lucru la care-i stă mintea e o pace lungă pe final de mandat. Că, oricum, trece.
