AcasăEditorialProprietate privată

Proprietate privată

Nu e neapărat vorba despre proprietate, cât mai ales despre privată. Şi ştiu ce vorbesc. Când eram mic, acum câteva decenii, bunicii aveau buda în fundul curţii. Aşa era la ţară. De fapt, nu era nici măcar în fundul curţii. Ieşeam din curte, închideam poarta, ca să nu iasă orătăniile, şi după hambar era privata. În vacanţele de iarnă îmi blestemam soarta. Trebuia să mă îmbrac, să mă încalţ cu cizmele, îmi puneam căciula şi dârdâiam la foc automat cu vântul şuierând sinistru prin crăpături şi zburătăcind foile dreptunghiulare de ziar prinse de tataie într-un cui în scândura peretelui. Vara era parfum, vorba vine, mă holbam la posterele prinse cu piuneze, mai citeam un dreptunghi, mai ascultam păsărelele printre scânduri. Noaptea era mai nasol, stăteam cu uşa deschisă, ochi în ochi cu ochi reflectorizanţi de mâţe curioase. Aveam şi oală de noapte, dar n-aţi vrea să ştiţi cum se doarme cu oala plină sub pat. Era ca un promo la operaţiunea de golire a gropii, fără vidanjă. Cu găleata. Partea bună e că ţi se desfunda nasul.

Citeam undeva că acum, în 2012, suntem polul budelor în Europa, cam jumate dintre cei mai viteji şi mai harnici dintre traci au privata în curte. De fapt, tracii harnici şi-au făcut toaletă, iar ăia vitejii, când plouă, se pişă la colţul casei sub streaşină.

Problema nu e de bani. Uitaţi-vă pe case câţi au lighean de recepţie prin satelit. Ascultaţi în faptul serii cum ţârâie greierii mobilelor prin fundul curţilor. E mentalitatea aia de păcat. Ei, păcat, cum să-mi bag eu buda în casă? Neam de neamul meu s-a scremut doar la gardul vecinului, bey!

Păi atunci cum bagi, bre, televizoru-n casă? Că programe mai de păcat ca alea româneşti nici în fundul curţii nu găseşti. Divertisment diareic, hemoroizi cântând manele şi analişti politici constipaţi ca la noi nu curg nici în Kurdistan. Că d-aia vă şi îmbulziţi toţi cu autocarele lui Dragnea la Bucureşti, la mitinguri pe Arena Naţională! Ca să apăsaţi fascinaţi pe butonul de tras apa. Şi ca să mangliţi becul din separeu, bineînţeles. Păcat că, la ieşire, n-aţi zărit şi chestiile alea ca nişte copăiţe mici, albe, cu robinet deasupra. Le zice nu ghivete, ci chiuvete. Pe-acolo o să curgă lapte şi miere după alegeri.

Nu credeţi că în secolul 21 ne-ar trebui o democraţie igienică? Adică să aibă drept de vot doar ăia care au toaleta cu baie în casă. Ca să nu mai bage toţi înapoiaţii bacilii din coprocultură în urnă. Şi apoi, în Parlament.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare