AcasăEditorialVă iubesc, bă!

Vă iubesc, bă!

Îi iubesc pe ăia care mai răsfoiesc câte-o carte şi nu ne exasperează cu pasele lor vrăjitoreşti pe ecranul mobilului. Îl iubesc pe nea Cutare din Fordul din faţă care dă semnal când schimbă banda. Mi-e scârbă de fufa aia platinată din Jeep care tocmai şi-a aruncat cuiul de sicriu pe geam. Îl iubesc pe Nicu care şi-a cumpărat câteva hectare de pământ şi le-a cultivat cu rapiţă. M-a întrebat dacă mai apucăm pensie de stat. Nu apucăm, Nicule, bagă tare la tractor! Mi-e jenă pentru Sile, care vine de la munca lui de badigard-de-uşă şi stă toată seara c-o bere în faţă, uitându-se tâmp la OTV. Data trecută a votat cu PNG. Îl iubesc pe vecinul din stânga care a plantat un pom, din banii lui, pe stradă. Da’ pe ăla din dreapta l-aş coase la gură cu sârmă. Ăsta îşi înjură zilnic bietul căţeluş care latră, de trebuie să-mi ascund copiii în casă, de gura lui spurcată.

Îi iubesc pe postacii care mă fac pe forumuri ba băsist, ba usl-ist. Deci, mă citesc. În schimb, îi urăsc din toată inima pe politicieni, cărora din impozitele mele le plătesc eu privilegiile. L-aş scuipa în ochelari pe Blejnar care m-a făcut persoană fizică plătitoare de TVA, în condiţiile în care plătesc deja TVA la banii ăia. Pe de altă parte îl admir că şi-a ascuns prietenul, pe Marta, când l-au prins cu traficul de curve.

O iubesc pe doamna Edit din Săcele care creşte răţuşte de expoziţie. La ea vin crescători din Belgia sau Germania să cumpere caroline şi mandarine. Dar aş rade cu napalm periferia din Săcele, unde puradeii sunt împinşi de şatră în faţa maşinilor, pentru bani de despăgubiri. Îl iubesc pe domnul Medelin care vrea să scoată puşcăriaşii la aer. Şi-i doresc să se întâlnească personal cu ei, pe-nserat, să le primească mulţumirile. Îi iubesc pe băieţii deştepţi din energie care fură de sting la contracte. Deci, mai avem creiere în Românica. Nu prea mai avem Românica, dar măcar ne furăm singuri, nu?

Îl iubesc şi pe George, şoferul de taxi de la Londra, care ar vrea să se întoarcă, dar nu ştie ce să mai facă acasă, în Focşani. Iubesc şi ţigăncile care urlă după fiare vechi duminică după-amiaza. Sunt sigur că dau şi factură. Iubesc toamna, când printre fructele injectate de la supermarket mai intră şi autohtone, nestropite. Fie ele şi cu taxă de raft. Iubesc octombrie cu forfota din sate, mai ales noaptea. După lemnele şi recoltele altuia. Şi iubesc forfota din oraşe când, după alegerile locale, se asfaltează frenetic chiar şi peste câinii morţi.

Vă iubesc, bă! Da’ nu chiar pe toţi!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare